Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Un scandal de corupție lovește FIFA chiar în preajma începerii Cupei Mondiale

qatar_2022_afp-ed.jpg

Un scandal de corupție lovește FIFA chiar în preajma începerii Cupei Mondiale

Vicepreședintele FIFA, Jim Boyce, a declarat că nu are nimic împotriva revotării atribuirii organizării Cupei Mondiale de fotbal din 2022, atribuită în 2010 emiratului Qatar. Declarația survine publicării de către ziarul londonez Sunday Times a unor acuzații de corupție masivă din partea unei înalte oficialități din Qatar care ar fi cumpărat practic voturi în comitetul executiv FIFA care a decis atribuirea.

Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej:

Într-o primă reacție publică, comitetul de organizare al Cupei Mondiale din 2022 a respins orice legătură cu acuzațiile de corupție.

La ora actuală, FIFA are o comisie de anchetă condusa de Michael Garcia care investighează acuzațiile de corupție și se va întâlni și cu oficialitățile din Qatar.

Acuzațiile din Sunday Times se bazează pe milioane de emailuri divulgate ziarului care ar dovedi faptul că fostul vicepreședinte al FIFA, omul de afaceri din Qatar Mohammed bin Hammam ar fi plătit mită sume de până la cinci milioane de dolari pentru influențarea votului din decembrie 2010.

Principalii beneficiari ai acestor fonduri ar fi fost oficialități ale federațiilor din Africa, precum și foști membri ai comitetului executiv FIFA din Oceania și Caraibe.

De pildă fostului vicepreședinte FIFA, Jack Warner, i-ar fi fost direcționate în conturi sume de peste 1,6 milioane de dolari, dintre care 450000 înaintea votului din 2010.

Mohammed Bin Hammam  a fost în trecut vicepreședinte al FIFA, dar a fost exclus din fotbal în 2011 din cauza tentativelor de corupție în campania de alegeri pentru președinția FIFA.

Bin Hammam a declinat orice comentariu la acuzațiile din Sunday Times, iar celelalte persoane acuzate de primirea de mită au respins acuzațiile.

Atribuirea Cupei Mondiale din 2022 Qatarului, o țară fără infrastructură și tradiție fotbalistică, unde vara temperatura atinge 50 de grade Celsius a stârnit nedumerire, cu atât mai mult cu cât printre candidați se aflau țări ca Australia, Japonia, Coreea de Sud sau Statele Unite.

Qatar-ul, care are cel mai ridicat PIB pe locuitor din lume, nu are probleme de resurse financiare pentru construirea bazei materiale pentru Cupa Mondială din 2022 pe care o vede ca un mod de ridicare a prestigiului țării.

Acest scandal de corupție survine cu doar câteva zile înainte de începerea congresului anual FIFA care precede Cupa Mondială din Brazilia, programată să înceapă pe 10 iunie.

Actuala ediție a Cupei Mondiale este umbrită de protestele din Brazilia împotriva cheltuielilor considerate extravagante pentru organizarea competiției.

Nu este prima oară când presa din Marea Britanie, mai ales Sunday Times, scrie despre acuzații de corupție masivă la FIFA.

Totuși, aceste acuzații au avut un efect concret: pe viitor organizarea Cupei Mondiale nu va mai fi atribuită de Comitetul Executiv format din 24 de membri, ci de adunarea federațiilor membre, în număr de 209.