Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


V. Piţurcă: „Victorie cu Turcia şi mergem la baraj!”

frf.jpg

(Sursa: frf.ro)

“Am făcut totul aproape perfect”, a declarat, vineri seară, selecţionerului echipei naţionale de fotbal, Victor Piţurcă, după victoria cu Ungaria, scor 3-0, în grupa D de calificare la CM-2014. La rândul său, selecţionerul Ungariei, Sandor Egervari, a recunoscut că naţionala României a meritat victoria în meciul de pe Arena Naţională. România va întâlni, marţi, Turcia într-un meci decisiv pentru calificarea la barajul pentru Campionatul Mondial de anul viitor.

"Ceea ce ne-am propus am realizat. Nu pot fi însă fericit foarte mult pentru că urmează un alt meci dificil. Câştigând meciul cu Turcia, în proporţie de 95 la sută suntem la baraj", a declarat antrenorul echipei naţionale.

Selecţionerul consideră că naţionala României este "de vină" pentru jocul slab prestat de Ungaria: "Îi felicit pe unguri pentru jocul lor, nu e plăcut să pierzi la un asemenea meci, de o asemenea manieră, dar echipa României a fost mai bună. Cred că echipa României este de vină pentru jocul slab al Ungariei. Şi noi puteam să pierdem la Budapesta, deşi am dominat, însă Ungaria a jucat mai bine", a conchis Piţurcă, citat de Mediafax.

Tricolorii, fericiţi şi concentraţi pentru partida cu Turcia

Gabriel Torje crede că naţionala României este mai aproape de barajul pentru calificarea la Cupa Mondială, dar trebuie să se impună şi în partida de săptămâna viitoare, cu Turcia.

"O seară fericită pentru toată lumea. Sunt 22 de milioane de români fericiţi. A fost o atmosferă minunată, care ne-a plăcut foarte mult, s-a văzut asta şi în scor, care putea fi şi mai mare. Am fost superiori la toate capitolele. Încercăm să învingem şi Turcia pentru că o victorie ar face să fim 98 la sută la baraj. Va fi foarte greu pentru că presiunea va fi mai mare, lumea va gândi că am învins Ungaria cu 3-0 şi o putem face şi cu Turcia", a spus Torje.

Vlad Chiricheş a declarat că barajul este aproape, dar tricolorii trebuie să câştige şi meciul cu Turcia. "Victorie importantă pentru noi, ne ajută foarte mult în ceea ce ne dorim să realizăm. Barajul este acum mai aproape dar nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, trebuie să facem un meci bun cu Turcia şi să câştigăm. Suntem motivaţi să câştigăm cu Turcia, cred că vor veni şi mai prudenţi, dar cel mai important este ceea ce vom realiza noi. E un sentiment plăcut, mă onorează banderola de căpitan, e o perioadă foarte bună pentru mine. Sper să o ţin tot aşa", a afirmat Chiricheş.

Antrenorul maghiar recunoaşte superioritatea românilor

Selecţionerul Ungariei, Sandor Egervari, a declarat, vineri seară, că naţionala României a meritat victoria în meciul de pe Arena Naţională, subliniind că a fost surprins de jocul slab al echipei sale.

"Nu am reuşit să ne atingem obiectivul propus, în primul rând din cauza unui gol primit chiar la începutul partidei. Victoria României a fost meritată şi felicit naţionala României. România a jucat mult mai bine la Bucureşti faţă de Budapesta, a jucat neaşteptat de bine, iar noi mai slab decât în tur. Al doilea gol ne-a demoralizat. Rezultatul este grav, dar nu am fost atât de surprins de jocul României, cât de al echipei mele. Îmi pare rău pentru suferinţa suporterilor care au venit la Bucureşti sau au rămas acasă. Şansele noastre sunt mici ca să ocupăm locul doi şi avem nevoie de nişte rezultate excepţionale", a declarat Sandor Egervari.

România s-a impus prin golurile lui Marica, Pintilii şi Tănase. Echipa reprezentativă a trecut pe locul doi în grupă şi este favorită să prindă locul de baraj în faţa Ungariei şi Turciei.

Marţi, tricolorii întâlnesc Turcia, pe Arena Naţională din Bucureşti.