
Sport
Chris Froome câștigă în 2015 Turul Franței pentru a doua oară în trei ani
team_sky.jpg

Marea Buclă, cum mai e numit Turul Franței, a avut anul acesta o desfășurare palpitantă. Deși a purtat tricoul galben de lider în 17 din cele 21 de etape însumând 3360 de kilometri, Froome a avut emoții până în preziua sosirii pe Champs Elysees la Paris.
Ultima etapă a fost neutralizată datorită vremii nefavorabile, la intrarea pe "cel mai frumos bulevard din lume", care a fost transformat practic în patinoar datorită ploii, ceea ce a făcut cursa pe suprafața de piatră cubică prea periculoasă.
Micuțul columbian Quintana l-a atacat pe Froome în ultimele două etape de munte din Alpi, recuperând aproape două minute din handicap, dar insuficient pentru a-l ajunge din urmă.
Penultima etapă a fost de un dramatism rar întâlnit: Quintana a atacat în primii kilometri ai ultimei ascensiuni – cea mai celebră a ciclismului mondial – spre Alpe d’Huez și s-a desprins pe serpentinele străjuite de o parte și de alta de sute de mii de spectatori frenetici.
Quintana și-a mărit progresiv avansul față de tricoul galben și a sosit al doilea în etapă după francezul Thibaut Pinot, reușind să reducă diferența ce-l despărțea de rivalul său cu 1’20”.
A fost însă insuficient, pentru că britanicul avea mai bine de două minute și jumătate avans în clasamentul general față de columbian înaintea etapei de sâmbătă.
De remarcat că diferența finală de timp între cei doi - 1'12" - este mai mică decât timpul pierdut de Quintana în etapa a doua - 1'28" - desfășurată pe vânt și ploaie pe terenul plat al Olandei.
Froome contestat
În final, victoria lui Froome poate fi considerată ca meritată, el fiind un ciclist mai complet, față de Quintana care are calități senzaționale de cățărător, dar viitorul pare să fie extrem de promițător pentru micuțul columbian de 25 de ani, care s-a clasat al doilea acum doi ani în Turul Franței și a câștigat Turul Italiei în 2014.
Froome, în vârstă de 30 de ani și născut la Nairobi în Kenya, a mai câștigat Turul Franței în 2013 și s-a clasat al doilea în Marea Buclă în 2012, anul când l-a ajutat pe coechipierul său Bradley Wiggins să câștige victoria finală.
Longilinul ciclist britano-kenyan a beneficiat de sprijinul extrem de eficient al echipei sale, Team Sky, care l-a ajutat să controleze cursa și să răspundă majorității atacurilor lansate de rivalii săi, mai ales în Alpi.
Froome a avut de făcut față și ostilității unei părți a presei, mai ales cea franceză, care a ridicat semne de întrebare privind performanța sa din etapa din Pirinei, terminată la La Pierre Saint Martin, unde și-a distanțat toți adversarii la peste un minut după o ascensiune infernală.
Suspiciunea du privire la dopaj încă bântuie lumea ciclismului la doi ani după retragerea celor șapte titluri de campion americanului Lance Armstrong, câștigător al Turului Franței între 1999 și 2005.
Campionul britanic a trebuit să îndure chiar și agresiuni fizice din partea unor spectatori de pe margine șoselei, acuzând faptul că a fost stropit cu urină și scuipat de două ori, iar doi dintre coechipierii săi au fost chiar loviți cu pumnul.
Până la urmă, Froome a câștigat nu doar tricoul galben de învingător al cursei, ci și pe cel alb cu buline roșii al celui mai bun cățărător, o dublă pe care nu a mai reușit-o nimeni din 1970 de la marele Eddy Merckx.
Tricoul verde al celui mai bun sprinter a fost câștigat pentru a patrulea an consecutiv de slovacul Peter Sagan, iar cel alb al celui mai bun ciclist sub 26 de ani a fost câștigat de Quintana.
Turul 2015 a fost unul pasionant, organizatorii introducând etape cu ascensiuni încă din prima săptămână și plasând cea mai dificilă ascensiune în penultima etapă, ceea ce a întreținut până la capăt suspensul până la capăt.
Turul Franței a fost urmărit pe parcursul celor trei săptămâni de 3,5 miliarde de telespectatori din lumea întreagă, cea mai populară competiție sportivă după Jocurile Olimpice și Cupa Mondială la fotbal.
Clasamentul general individual final:
- Chris Froome (Team Sky)
- Nairo Quintana (Movistar) la 1’12”
- Alejandro Valverde (Movistar) la 5’25”
- Vincenzo Nibali (Astana) la 8’36”
- Alberto Contador (Tinkoff Saxo) la 9’48”