Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ce se va întâmpla cu Iordănescu, după calificarea la Euro 2016?

 Anghel Iordănescu

Selecţionerul Anghel Iordănescu va rămâne în funcţie şi la Campionatul European de anul viitor, întrucât merită acest lucru. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, după calificarea naţionalei la Euro 2016, în urma victoriei din deplasare cu Insulele Feroe, scor 3-0.

Răzvan Burleanu este tranşant: Anghel Iordănescu rămâne selecţioner. "Băieţii trebuie felicitaţi la maxim pentru această calificare. Este o zi mare pentru tot sportul românesc. Această calificare va ajuta la dezvoltarea fotbalului în România. Iordănescu va rămâne la echipa naţională, pentru că merită. Ne-a fost teamă de acest meci, deoarece am ajuns să depindem de ultima partidă din preliminarii. Bucuria este mai mare că am obţinut calificarea în ultimul meci. Vom juca un meci amical cu Italia, dar depindeam de această calificare ca să putem întâlni Italia. De mâine ne apucăm de treabă pentru Campionatul European. Jucătorii au trecut prin momente dificile, dar în final am câştigat o echipă", spune şeful FRF.

De partea sa, Anghel Iordănescu declară că tricolorii meritau calificarea la Euro 2016, dar precizează că ar fi trebuit să o obţină mai repede.

Selecţionerul evită să spună dacă rămâne pe banca tehnică a naţionalei pentru turneul final al Campionatului European: "Lăsaţi-mă să mă bucur şi eu şi jucătorii şi abia apoi vom discuta problema Iordănescu".

Echipa de fotbal a României a învins duminică în deplasare, cu scorul de 3-0, selecţionata Insulelor Feroe, în ultima etapă a grupelor preliminare ale Campionatului European din 2016 şi s-a calificat la turneul final care va avea loc în Franţa.

Golurile au fost marcate de Constantin Budescu, în minutele 4 şi 45+1 şi de Alexandru Maxim în minutul 82.