Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Euro 2016 : România, în grupa A cu Franţa, Albania şi Elveţia

România va juca în grupa A, urmând să întâlnească echipele Franței, Albaniei şi Elveţiei. Sambătă, la Palatul Congreselor din Paris, a avut loc tragerea la sorți a grupelor de la Euro 2016, turneu final care va avea loc în vara anului viitor, în Franța.Reprezentativa României va juca în compania Franţei la 10 iunie 2016, pe arena Saint-Denis, acesta urmând să fie meciul de deschidere al Campionatului European de anul viitor.

Presa franceză notează, sâmbătă, după tragerea la sorţi a grupelor Euro-2016, că reprezentativa Franţei nu are de ce să se plângă şi că meciul de deschidere al competiţiei, cu România, pare să fie cel mai uşor, însă a îndemnat echipa lui Didier Deschamps să trateze situaţia cu prudenţă.

Fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că în mod normal echipa României ar trebui să se califice în faza următoare a Campionatului European din grupa A,

Tehnicianul Mircea Rednic a declarat, sâmbătă seară, că reprezentativa României se va lupta la Campionatul European cu echipa Elveţiei pentru locul doi în grupa A, dar a menţionat că nu este de neglijat nici selecţionata Albaniei.