Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Horia Tecău, calificat în sferturile Australian Open

Perechea româno-olandeză Horia Tecău/Jean-Julien Rojer s-a calificat în sferturile de finală de la Australian Open. Cei doi au trecut în optimi de italienii Marco Cecchinato şi Andreas Seppi, cu scorul de 7-6, 6-3.

Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer sunt principalii favoriţi ai probei masculine de dublu din cadrul turneului Australian Open.

Perechea româno-olandeză s-a impus într-o oră şi 26 de minute de joc, în care a reuşit cinci aşi.

Tecău şi Rojer s-au oprit anul trecut în semifinalele competiţiei de la Melbourne.

Cei doi vor juca în sferturi cu perechea franceză Adrian Mannarino/Lucas Pouille.