Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Astra Giurgiu, campioana României la fotbal

astra_giurgiu_campioana_romaniei_la_fotbal.jpg

Sărbătoare la Giurgiu, după câştigarea campionatului (Foto: site oficial Astra)
Sărbătoare la Giurgiu, după câştigarea campionatului (Foto: site oficial Astra)

Astra Giurgiu este noua campioană a României la fotbal. Echipa antrenată de Marius Şumudică a obţinut primul titlu din istoria clubului, în urma remizei dintre Steaua şi Pandurii Târgu-Jiu, scor unu la unu, din etapa a noua a play-off-ului Ligii I, meci jucat pe Arena Naţională.

Astra Giurgiu are cinci puncte în faţa Stelei, cu o etapă înainte de finalul campionatului.

"Nu am trăit astfel de momente, este pentru prima dată în viaţă. E ceva extraordinar, e meritul jucătorilor. A fost un an greu, un an în care am format un grup puternic, o forţă a grupului nemaiîntâlnită. Campioana acestei ediţii nu poate fi pusă la îndoială! Am intrat în istorie. Împreună cu băieţii, nu singur. Într-un colţişor de pagină va fi scris şi numele meu, pentru că eu sunt o parte infimă faţă de 25 de jucători pe care i-am antrenat", spune Marius Şumudică la Digisport.

De partea sa, antrenorul echipei Steaua, Laurenţiu Reghecampf, se arată nemulţumit de arbitrajul lui Radu Petrescu. Tehnicianul spune că autorul golului marcat de Pandurii merita să fie eliminat în prima repriză, după faultul dur asupra lui Hamroun.

Astra s-a instalat pe primul loc al clasamentului încă din etapa a şaptea. Acest titlu este primul obţinut de Şumudică în cariera sa de antrenor.