Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Timișoara Saracens - Baia Mare în finala Cupei României la rugby

timisoara_steaua.jpg

Timișoara Saracens - Steaua
Tmișorenii au dominat net în grămada ordonată, Steaua reculând în permanență
Image source: 
Ovidiu MEREAN

Finala Cupei României se va disputa între Timișoara Saracens și Știința Baia Mare, echipele care domină net rugby-ul de club din România din 2009 încoace. Ti mișorenii au învins în semifinală pe Steaua cu 36 - 7, în timp ce Baia Mare a dispus de Dinamo cu 40 - 13. 

Corespondență din Timișoara

Sub un cer închis, care nu i-a alungat pe obișnuiții rugby-ului de pe stadionul din cartierul Ronaț, ce au umplut mica și îmbătrânita tribună metalică, Timișoara a condus de la un cap la celălalt și a dominat jocul pe toate planurile.

Tabela de scor a fost deschisă în minutul 7 de mijlocașul la grămadă al timișorenilor și al naționalei, Valentin Calafeteanu (ce avea să fie desemnat omul meciului), printr-o transformare a unei lovituri de pedeapsă de la 30 de metri lateral dreatpa, penalitate survenită după o greșeală a steliștilor în grămada ordonată.

Superioritatea pe înaintare a bănățenilor a fost evidentă, așadar bucureștenii au preferat să joace pe 3liniile dinapoi majoritatea baloanelor de care dispuneau, însă nici aici nu au fost scutiți de erori, primul eseu venind după un sfert de oră de la debutul partidei, după o intercepție la mijlocul terenului a numărului 8, căpitanului Timișoarei, Stelian Burcea.

În următoarele minute jocul s-a echilibrat, Steaua a avut posesia, a dominat teritorial, dar apărarea de care s-au izbit a fost aproape de perfecțiune, agresivă și cu foarte puține placaje ratate, în fapt cheia unei evoluții solide.

Eroarea a venit apoi tot din partea bucureștenilor, care au placat întârziat în 22-ul lor într-o contră tăioasă a Timișoarei, lovitură de pedeapsă transformată și cartonaș galben pentru Steaua, care avea să piardă repriza din mână după această fază.

În minutul 34 bănățenii au reușit faza meciului: după ce au beneficiat de un avantaj pentru un off-side al adversarilor, au plecat pe un atac rapid la mână din terenul lor, balonul a circulat fluid și a fost culcat lângă colț de centrul Tevita Manumua, eseu urmat de o transformare dificilă a aceluiași Calafeteanu.

La pauză scorul înregistrat a fost de 23-0, după a altă greșeală a rugbiștilor din capitală, un placaj înalt la ultima fază a reprizei.

Finală la Timișoara

La jumătatea sa, meciul părea jucat după un joc foarte consistent la Timișoarei, ce nu a primit un răspuns din partea oponenților, care au evoluat neconvingător, nereușind în prima parte nicio acțiune completă, prin care să treacă butul sau măcar să pună puncte pe tabelă.

A doua jumătate a partidei a început într-un ritm ceva mai scăzut și primele puncte au venit abia după minutul 60, încercare Steaua după o minge scăpată de centrul Jack Umaga în 22-ul advers, urmată de o deschidere a aripii Ionuț Dumitru, ce a culcat balonul după o cursă de 60 de metri.

De menționat că timișorenii erau cu un om în minus după un placaj înalt sancționat cu eliminarea lui Fonovai Tanagima, unul dintre obișnuiții băncii de pedeapsă, mai ales în meciurile importante.

Chiar și în aceste 10 minute jocul a fost controlat de bănățeni, grație disciplinei, pachetului de înaintare și a unui joc de picior bun.

Până la final campionii României au mai reușit în ultimele 10 minute încă o lovitura de  pedeapsă și două eseuri prin Umaga, o intercepție similară cu prima încercare și Burcea, o plecare caracteristică pentru un număr 8, după o grămadă la 5 metri de terenul Stelei.

Scor final Timșoara Saracens 36 Steaua 7, o diferență neașteptată înainte de începerea partidei și timișorenii vor juca sâmbătă 21 mai, la ora 18:30, pe principala arenă a orașului, stadionul Dan Păltinișanu (capacitate 33000 de locuri, prima oară când finala Cupei României se joacă la Timișoara), împotriva zimbrilor din Baia-Mare, care au învins cu o diferență de scor similară, 40 - 13, în cealaltă semifinală disputată pe teren propriu în fața unei alte echipe din București, Dinamo.

Așadar o nouă înfruntare între echipele ce domină rugby-ul românesc în ultimii ani, un meci cu o miză importantă, dar care va fi dominat de orgoliile crescânde dintre cele două cluburi.

1859