Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Ladislau Boloni la RFI: Presiunea mai importantă va fi pe Franţa

Presiunea meciului de debut de la Euro 2016 dintre România şi Franţa va fi mai mult pe umerii "cocoşului galic". O spune la RFI fostul selecţioner al tricolorilor, Ladislau Boloni, care a antrenat o perioadă şi în campionatul francez de fotbal. El crede că România are şanse reale să treacă de grupe şi apreciază că Franţa, Germania şi Spania sunt favoritele competiţiei.

Cum va arăta meciul de vineri seară de la ora 22 dintre România şi Franţa? Ladislau Boloni crede că "presiunea mai importantă este pe umerii francezilor, care jucând acasă, fiind organizatorii acestui turneu final, într-un fel sunt obligaţi să înceapă cu dreptul această competiţie. Francezii sunt favoriţii acestui meci, poate chiar ai acestui turneu, sunt obligaţi şi este şi stilul lor să iasă în faţă, să atace. Nu cred că Iordănescu are forţa ofensivă a Franţei şi meciurile de până acum au demonstrat că forţa echipei naţionale a României este de fapt apărarea, chiar dacă în grupa noastră preliminară nu am avut adversari care din punct de vedere ofensiv să ne pună multe probleme. Totuşi, forţa României este jocul prudent, jocul în apărare şi din această aglomeraţie, câteva surprize, câteva ieşiri rapide, prin asta şi-a dominat adversarul".

"Dat fiind faptul că regulamentul este întocmit într-un fel, încât chiar şi de pe poziţia a treia poţi să te califici, şansele sunt reale. Franţa fără doar şi poate este marea favorită, dar pe urmă, lupta normal ar trebui să se dea între România şi Elveţia", spune antrenorul.

Jucătorii români lipsesc din mai toate topurile întocmite de publicaţiile internaţionale de specialitate la acest turneu final. Ladislau Boloni are o explicaţie: "Dat fiind faptul că la ora actuală, nici un jucător român nu joacă în Champions League sau în Europa League, în fazele avansate vorbesc, este normal, dat fiind faptul că cluburile româneşti nu sunt cotate în Europa, este normal ca nici jucătorii să nu fie cunoscuţi. Astăzi nu mai avem jucători de top în campionatele occidentale, aşa că jucătorii noştri nu sunt cunoscuţi. Să sperăm ca după această competiţie situaţia să se schimbe".

Ladislau Boloni apreciază că Franţa, Germania şi Spania sunt favoritele competiţiei: "Cred că Franţa, având poate cea mai bună formaţie de jucători, eu cred că Franţa este una dintre favorite. Pe lângă francezi, sigur, Germania şi Spania, dar pe undeva cred că şi Belgia va avea un cuvânt de spus".