
Sport
Cum poate "renaşte" clubul Rapid, după declararea falimentului?
Teoretic, clubul Rapid, recent promovat în Liga I, va fi dizolvat, iar bunurile sale urmează a fi scoase la vânzare.
Expertul în insolvenţe de la societatea Rovigo, Cristian Stângaciu, precizează care sunt paşii procedurali următori: "Societatea în momentul în care intră în faliment se dizolvă automat (...). Dacă soluţia rămâne irevocabilă, definitivă, adică se pierde şi apelul, societatea va dispărea, va rămâne în viaţă doar pentru operaţiunile de lichidare, iar tot ce înseamnă palmares, stemă şi orice altceva deţine în acest moment societatea se va scoate la vânzare prin metodele prevăzute de legea 85/2006".
Ce se va întâmpla cu jucătorii? "Depinde ce fel de contracte au. Dacă au contracte de muncă, de colaborare sau alt tip de contract, care se poate încheia între un prestator, ei nu sunt consideraţi salariaţi şi o societate comercială. Dacă au contracte de muncă, acestea vor fi denunţate de către lichidatorul judiciar. Dacă au orice alt tip de contract, la fel, lichidatorul judiciar va avea această posibilitate să le denunţe sau bineînţeles şi ei vor putea merge la comisiile FRF şi să solicite încetarea contractelor", explică expertul.
Poate fi reînfiinţat de la zero clubul Rapid? "În plan sportiv, clubul se va duce în ultima ligă din România, liga a patra, dacă rămâne falimentul deschis, asta înseamnă că societatea va exista, bine, va exista în măsura în care îşi va redobândi numele şi sigla, adică va trebui noua societate, dacă va dori să fie înscrisă, să achiziţioneze sigla şi numele de la societatea în faliment", precizează Cristian Stângaciu.