Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Halep, în sferturi la Wimbledon, după un meci foarte greu cu Keys

halep_w.jpg

Image source: 
REUTERS/Toby Melville

Simona Halep s-a calificat luni în sferturi de finală ale turneului de Mare Șlem de la Wimbledon. Ea a învins-o în trei seturi pe americanca Madison Keys.

Simona Halep a început foarte bine meciul cu americanca Madison Keys. Românca a avut trei mingi de set, însă a pierdut primul act în tiebreak (5-7).

Actul secund a debutat cu un break al jucătoarei din SUA, scorul ajungând chiar la 2-0 pentru Keys, dar Simona Halep a reuşit să revină şi să egaleze la 2. Apoi, a început o serie de game-uri în care cele două jucătoare nu au făcut greşeli la serviciu, până la scorul de 5-4. Simona a reuşit break-ul în ultimul game şi a egalat situaţia la seturi, scor 1-1.

În setul decisiv, pe fondul unor probleme musculare a lui Keys, Simona a reuşit un break la scorul de 3-2 în favoarea sa, şi a completat seria cu un game câştigat pe propriul serviciu ducând scorul la 5-2. În final, după un game câştigat de Keys, Halep s-a impus, scor 6-3, şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Wimbledon.

Pentru calificarea în sferturile turneului, sportiva din România va încasa 312.500 de euro şi 430 de puncte WTA. În turul următor, Halep va evolua împotriva lui Angelique Kerber din Germania, cea care a învins-o, cu scorul de 6-3, 6-1, pe japoneza Misaki Doi, locul 49 WTA, după 64 de minute de joc. În întâlnirile directe, Halep o conduce pe Kerber, scor 3-1, singura victoria a sportivei din Germania înregistrându-se la meciul de Fed Cup, disputat în aprilie la Cluj-Napoca.

Turneul de la Wimbledon este dotat cu premii totale de 13.570.000 de euro.