Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Tenis: Simona Halep a câștigat turneul de la Montreal

simo.png

Image source: 
couperogers.com

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (5WTA) a câștigat duminică seară Turneul de la Montreal, dotat cu premii totale de 2.413.663 dolari, învingând-o în finală, în două seturi (7-6, 6-3) pe americanca Madison Keys (12 WTA), potrivit wtatennis.com. Meciul a durat o oră și 15 minute.

Simona Halep va încasa un cec în valoare de 497.700 de dolari și 900 de puncte WTA pentru câștigarea Rogers Cup și va urca,  luni, pe locul 3 în clasamentul WTA.

Este al 14-lea titlu din cariera Simonei și al treilea din acest an, după succesele de la Madrid și București.

Simona a jucat pentru a doua oară consecutiv finala de simplu de la Montreal. Anul trecut ea a fost nevoită să abandoneze în fața Belindei Bencic (Elveția) în setul al 3-lea.

Tot duminică seara Simona Halep a jucat și finala de dublu a turneului, alături de Monica Niculescu. Româncele au fost învinse (3-6, 6-7) de perechea Elena Vesnina / Ekaterina Makarova (Rusia).