Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rugby: Stejarii înving Statele Unite prima oară după 17 ani

rugby.jpg

Image source: 
Federația Română de Rugby

Naționala de rugby a României a învins sâmbătă seara, cu 23-10 (20-0) echipa Statelor Unite ale Americii, într-un meci test care a avut loc pe Stadionul „Arcul de Triumf” din București. În urma acestui rezultat, Stejarii au cucerit în premieră și Trofeul Pershing, pus în joc în partidele dintre cele doua țări în 2014, trofeul fiind câștigat atunci de americani. Ultima victorie a Stejarilor în fața SUA data din 1999, de la Cupa Mondială, când la Dublin, România se impunea cu 27-25.

„Băieții au făcut o primă repriză bună în care au respectat în cele mai mici detalii planul de joc, apoi în partea secundă au luat jocul prea individual, au ieșit total din ceea ce vorbisem să facem, a fost un joc mult mai slab. Trebuie să ne menținem constanța de joc în ambele reprize. Este o victorie importantă pentru noi, este primul meci și este bine că l-am câștigat. Vom vedea ce s-a întâmplat în partea secundă, de ce nu au respectat planul, mai avem mult de lucrat pentru că urmeaza un alt meci important, cu Canada”, a declarat antrenorul României,  galezul Lynn Howells, citat de frr.ro.

„Ne dorim foarte mult să avem o continuitate în ceea ce am jucat anul acesta, iar pentru meciurile test de acum primul obiectiv a fost să câștigăm cu SUA. Urmează partida cu reprezentativa Canadei de sâmbăta viitoare, va fi un meci total diferit, dar vom intra pe teren să câștigăm. Vom sărbători un pic victoria din această seară, însa de mâine începem pregătirea meciului următor. Așteptăm cât mai mulți iubitori ai sportului în tribună, pentru noi ar fi o onoare să îi avem alături”, a declarat la rândul său căpitanul Stelian Burcea.

Stejarii au început partida în forță, pachetul nostru de înaintare a dominat autoritar pe cel al americanilor, ceea ce a dus la o primă lovitură de pedeapsă, irosită însă de Florin Vlaicu. Chiar și așa echipa noastră a rămas în ofensivă și presiunea constantă asupra defensivei adverse a dus la eseul lui Johan Van Heerden, transformat de Florin Vlaicu și în minutul 8, România conducea cu 7-0.

În continuare, inițiativa a rămas de partea Stejarilor și Florin Surugiu a trimis inteligent un balon de urmărire pe care l-a recuperat Cătălin Fercu, cel care apoi avea să înscrie a doua încercare a partidei, fundașul echipei naționale ajungând astfel la 30 de reușite în tricoul cu frunza de stejar. Florin Vlaicu a ratat de acestă dată transformarea, însă s-a revanșat în minutul 15, când a concretizat o lovitură de pedeapsă de la aproximativ 48 de metri.

Abia în a doua parte a primei reprize Statele Unite au reușit să mute jocul în jumătatea noastră de teren însă Cătălin Fercu a ieșit din nou la rampă cu o incursiune până în 22-ul vulturilor pentru ca in minutul 35 după o fază pe traseul Florin Surugiu-Cătălin Fercu-Viorel Lucaci, ultimul să înscrie cel de-al treilea eseu care a stabilit și scorul pauzei, 20-0 în favoarea Stejarilor.

Elevii lui John Mitchell au ieșit mai deciși de la cabine pentru repriza secundă și timp de zece minute românii s-au văzut obligați a se apăra în propriul 22, presiunea constantă însă a dus inevitabil la prima finalizare în terenul nostru de țintă, autor Will Holder, care a și transformat propriul eseu. Situația Stejarilor s-a îngreunat în minutul 55, când Eugen Căpățână a văzut cartonașul galben, dar românii au gestionat perfect intervalul în care s-au aflat în inferioritate numerică, fără a primi puncte.

Acestea aveau să vină însă cu zece minute înainte de final când Will Holder a marcat din lovitură de pedeapsă, după o incursiune a lui Langi Haupeakui, dar speranțele americanilor într-o revenire au fost spulberate la faza imediat următoare când Florin Vlaicu s-a remarcat din fața butului advers și a stabilit rezultatul final.

1198