Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rugby: Steaua, Baia Mare și Timișoara victorii cu bonus ofensiv

steaua_csm.jpg

Steaua 28 CSM București 7
Steaua - în tricouri roșii - a obținut o victorie confortabilă
Sursa imaginii: 
CSM București Facebook

Steaua și-a asigurat unul din primele două locuri în clasamentul Super Ligii CEC Bank cu o rundă înaintea finalului sezonului regulat după victoria cu 28 - 7 pe teren propriu împotriva CSM București. Ambele sale urmăritoare, Baia Mare și Timișoara Saracens au obținut și ele, ca și liderii, victorii cu bonus ofensiv în deplasare.  

Steliștii, care și-au terminat meciurile din sezonul regulat, au acum opt puncte avans față de cele două echipe care au două meciuri mai puțin, între care unul restant între ele, deci chiar în caz de egal și apoi victorie cu bonus ofensiv în ultima rundă ar acumula ambele câte șapte puncte, insuficient pentru a depăși ambele pe actualii lideri.

Baia Mare a învins pe Cluj cu 60 - 6, marcând 10 eseuri, în timp ce timișorenii au depășit pe Dinamo cu scorul de 38 - 16 (6 - 1 la eseuri).

Meciul restant dintre Baia Mare și Timișoara Saracens se dispută miercuri 3 mai, ora 14:00, pe Arena Zinbrilor din Baia Mare.

În ultima rundă a sezonului regulat au loc meciurile:

Dinamo - Cluj, 6 mai ora 14:00

Timișoara Saracens - Iași, 7 mai ora 11:00

Baia Mare - CSM, 7 mai ora 14:00

Clasamentul Super Ligii CEC Bank arată astfel:

1. Steaua 48 de puncte

2. Timișoara Saracens 40 (diferență +189)

3. Baia Mare 40 (+188)

4. Dinamo 20

5. Iași 14

6. CSM 13

7. Cluj 9

Pe 13/14 mai au loc meciurile de baraj între echipele clasate pe locurile (2) cu (7), (3) cu (6) și (4) cu (5), pe terenurile echipelor mai bine clasate în sezonul regulat, (1) fiind calificată direct în semifinale.

Pe 20/21 mai au loc semifinalele între (1) cu învingătoarea dintre (4) - (5) și învingătoarele dintre (2) - (7) cu (3) - (6), meciurile disputându-se pe terenurile echipelor mai bine clasate în sezonul regulat.

Finalele pentru locurile 3 - 4 și 1 - 2 vor avea loc pe 27 mai.