Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Saracens învingători merituoși, Clermont Auvergne învinși cu onoare

saracens.jpg

Saracens învingători pentru a doua oară consecutiv în Cupa Campionilor
Saracens au dominat în ultimii doi ani rugby-ul european de club
Image source: 
Daniel NECHITA

Saracens au câștigat pentru a doua oară consecutiv Cupa Campionilor Europeni învingând în finală pe Clermont Auvergne cu 28 - 17 pe stadionul BT Murrayfield de la Edinburgh după meci calificat de experți drept unul dintre cele mai bune din istoria rugby-ului european de club. În timp ce londonezii au obținut o victorie fără dubii, echipa din centrul Franței a impresionat prin dârzenia și eleganța de care a dat dovadă chiar în eșec.

Superlativele abundă în titlurile presei britanice, dar și a celei franceze la adresa campionilor Europei. "Saracens triumfă într-o finală epică", titrează Sunday Times, "Saracens își fotifică aristrocrație europeană cu o demonstrație de clasă pe Murrayfield", scrie The Guardian, "În fața acestor Saracens nu se putea face nimic", titrează Rugbyrama.fr, "Clermont, eșec implacabil", este verdictul prestigiosului cotidian sportiv L'Equipe. 

În fapt, cifrele spun aproape totul: 60% posesia balonului și 68% a teritoriului, 14 prezențe în 22-ul advers față de numai trei ale francezilor arată cât de dominanți au fost Saracens. 

Campionii și-au arătat intenția chiar din start și doar un placaj disperat în primul minut al lui Nick Abendannon a împiedicat marcarea primului eseu de către Chris Ashton, care însă avea să marcheze peste doar 10 minute eseul său cu numărul 37 - record absolut - în cupele europene. 

Ashton avea să spună cu modestie în conferința de presă de după meci că acest record este o realizare, dar că nu poate fi pomenit fără adăugarea meritului echipei. 

Iar colectivul este mai important decât jucătorul individual, o filosofie care stă la baza succesului echipei numărul unu a Europei la ora actuală. 

Saracens este o echipă plină de jucători de clasă: mijlocașul la deschidere Owen Farrell - declarat jucătorul numărul 1 al Europei în sezonul 2016 - 2017, numărul 8 Billy Vunipola care-și duce în permanență echipa dincolo de linia avantajului, fratele său, pilierul Mako Vunipola, care face de toate pe teren, linia a II-a compusă din Maro Itoje și George Kruis, taloneurii Schalk Brits și Jamie George, Ashton și lista poate continua. 

Succesul Academiei proprii

Antrenorul Mark McCall, un nord irlandez modest și taciturn, spunea după meci că a fost mulțumit de modul în care a fost obținută victoria, dar s-a arătat nemulțumit de ratările și greșelile care au permis adversarilor să fie doar la un punct distanță până cu 10 minute înainte de final.

Owen FarrellJucătorul numărul 1 al Europei, Owen Farrell, este format de Academia Saracens (foto Daniel NECHITA)

Iar acest perfecționism nu este doar declarativ: Saracens au evoluat în ultimii trei ani și după cele două finale pierdute în 2014 - în Cupa Campionilor în fața lui Toulon și în Aviva Premiership, campionatul Angliei, în fața lui Northampton, au câștigat două finale consecutive ale Aviva Premiership și două finale consecutive ale Cupei Campionilor.

Echipa care nu cu mult timp în urmă era faimoasă pentru apărarea sufocantă și șuturile înalte de urmărire ale perechii de mijlocași are acum un repertoriu foarte variat în care înaintarea și liniile dinapoi sunt capabile de înlănțuiri devastatoare în atac așa cum a probat-o finala de sâmbătă.

Saracens este o echipă în care fiecare jucător se sacrifică pentru ceilalți, un club în care nu doar rugby-ul este important, dar și bunăstarea materială și spirituală a jucătorilor săi, precum și relațiile cu comunitatea și contribuția la organizațiile de caritate. 

Este ușor de atacat clubul pentru faptul că se bazează cu precădere pe banii acționarului majoritar, miliardarul sud african Johann Rupert, dar politica de tineret a făcut ca nu mai puțin de opt din cei 23 de jucători pe foaia de joc de sâmbătă să fie crescuți în propria academie: Jamie George, Maro Itoje, George Kruis, Jackson Wray, Owen Farrell, Alex Goode, Ben Spencer și Duncan Taylor, în timp ce frații Mako și Billy Vunipola aveau 21 și respectiv 19 ani când au sosit la clubul din nordul Londrei.

Clermont - veșnica mireasă?

Ar fi însă nedrept să nu menționăm și pe învinșii acestei finale, Clermont Auvergne, ale căror contribuție la spectacolul deosebit sunt absolut egale cu cele ale învingătorilor. 

Suporterii lui Clermont pe stadionul BT Murrayfield

Armata galbenă - Les Jaunards - suporterii fanatici ai lui Clermont (foto Daniel NECHITA)

Francezii au avut meritul de a nu dezarma când erau conduși cu 12 - 0 după 20 de minute de joc și revenirea lor a fost aproape incredibilă.

Al doilea eseu, după o acțiune lansată de fundașul Scott Spedding aproape de pe propria linie de but, continuată de căpitanul Damien Chouly și de colegii săi din linia a treia, Fritz Lee și Peceli Yato (a cărui pasă cu palma stângă rămâne de antologie) și finalizată în but de aripa Nick Abendannon (auto exilat în Franța ca și colegul său de pe cealaltă parte, Dave Strettle și în curând Chris Ashton care pleacă la Toulon, toți trei ignorați de selecționerii echipei Angliei) 100 de metri mai departe este probabil eseul sezonului. 

O echipă care combină vigoarea cu eleganța și imaginația în joc, dar care ca de atâtea ori s-a împotmolit la ultimul obstacol: a fost a treia finală a Cupei Campionilor pierdută din trei jucate (2013, 2015, 2017), iar în camionatul Franței a câștigat o singură finală (2010) din 12 disputate în ultimii 80 de ani, fiind calificată uneori drept "veșnica mireasă".

De data această însă Clermont - de atâtea ori trădați de propria vulnerabilitate psihică - nu au ce-și reproșa: au pierdut învinși de o echipă mai bună, într-o finală în care au dat totul și au contribuit din plin la spectacol. 

O mențiune în final pentru inimoșii suporteri ai echipei franceze: Armata galbenă sau Les Jaunards, care erau probabil în număr de trei sau patru ori mai mare pe stadion decât suporterii lui Saracens și care nu au încetat o clipă să-și susțină echipa, alături de cei 25000 de suporteri rămași acasă care au urmărit meciul pe un ecran enorm instalat în piața centrală a acestui oraș cu o populație de 150000. 

O dragoste pătimașă față de rugby și de echipa Clermont Auvergne, dar lipsită de sectarismul și violența întâlnite la suporterii dintr-un alt sport, mult mai popular.

1894