
Sport
România - Tonga, meci pentru locul 13 în clasamentul World Rugby
20171124_132807.jpg

Antrenorul Lynn Howells a anunțat pentru meciul cu Tonga următorul lot:
1. Mhăiță Lazăr
2. Andrei Rădoi
3. Alexandru Țăruș
4. Johannes Van Heerden
5. Valentin Popârlan
6. Cristi Chirică
7. Vlad Nistor
8. Stelian Burcea (căpitan)
9. Florin Surugiu
10. Florin Vlaicu
11. Ionuț Dumitru
12. Sione Fakaosilea
13. Paula Kinikinilau
14. Fonovai Tangimana
15. Marius Simionescu
--------------------------------
16. Florin Bărdașu
17. Ionel Badiu
18. Alexandru Gordaș
19. Adrian Moțoc
20. Kuselo Moyake
21. Tidorel Bratu
22. Jack Umaga
23. Fili Lomani
Antrenorul Toutai Kefu (fost internațional australian) a anunțat lotul:
1. Latu Talakai
2. Sione Lea
3. Paea Faanunu
4. Leva Fifita
5. Steve Mafi
6. Sione Kalamafoni
7. Fotu Lokotui
8. Maama Vaipulu
9. Sonatane Takulua
10. George Taina
11. Cooper Vuna
12. Siale Piutau (căpitan)
13. Nafi Tuitavake
14. Penikolo Latu
15. Ateli Pakalani
--------------------------------------
16. Sione Lolohea
17. Jethro Felemi
18. Leo Halavatu
19. OneHunga Kaufisi
20. Dan Faleafa
21. Sione Vailanu
22. Suke Tuumotooa
23. David Halaifonua
Apel la suporteri
Săptămâna trecută România a învins Samoa cu 17 - 13, în timp Tonga a pierdut cu 6 - 39 în fața Japoniei la Toulouse.
Pentru căpitanul echipei României, Stelian Burcea, în meciul cu Tonga dorința de victoriei a Stejarilor va fi mai mare decât dorința de revanșă a Ikale Tahi.
“Ei vin după două înfrângeri, noi suntem conștienți de asta, ei vor pune totl în acest meci, au o dorință mare de a câștiga acest meci, dar a noastră este cu siguranță și mai mare, pentru că jucăm acasă, jucăm în fața suporterilor, jucăm în fața celor care ne iubesc și vreau să le mulțumesc pe această cale că au fost alături de noi săptămâna trecută și îmi doresc din suflet să vină cât mai mulți la stadion să ne susțină pentru că le-am simțit prezența în meciul cu Samoa.” a declarat Stelian Burcea.
Antrenorul Stejarilor, Lynn Howells, se așteaptă și el la un un meci test extrem de disputat cu Tonga.
"Mă aștept la un meci total diferit față de cel cu Samoa, pentru că în mod sigur ei vor juca mai mult rugby decât samoanii. Ne așteptăm la un test fizic, ceea ce e normal când joci cu insularii din Pacific.
Dar lucrul la care sper în mod special este să jucăm noi mai mult rugby decât am jucat cu Samoa și cred că acest lucru este important.
Din păcate pentru noi am pierdut patru dintre jucătorii noștri mai experimentați, pentru că a trebuit să se întoarcă la cluburile lor, dar acest lucru oferă tinerilor jucători o ultimă șansă înaintea calificărilor pentru Cupa Mondială de a dovedi dacă sunt capabili să joace la acest nivel. " a spus Lynn Howells.
Căpitanul Mihai Macovei, ca și Marius Antonescu, Andrei Ursache și Andrei Gorcioaia au fost rechemați la cluburile lor din liga a doua din Franța care joacă în runda a 13-a la acest săptămână.
Și tonganii îl au lipsă pe cel mai bun jucător al lor, fundașul Telusa Veainu, reținut de clubul său, Leicester Tigers din prima ligă a Angliei.
De ce e important clasamentul World Rugby?
Victoria în acest meci, combinată cu o înfrângere a Italiei în fața Africii de Sud va propulsa echipa câștigătoare în acest meci pe locul 13 în clasamentul World Rugby – forul mondial.
Stejarii au fost pe această poziție între noiembrie 2004 și martie 2005 și în caz că vor trece din nou pe locul 13 ar fi pentru prima oară când ar depăși Italia (care joacă în fiecare an în Turneul celor Șase Națiuni) în clasamentul World Rugby.
Există chiar o mică șansă în cazul unei improbabile victorii a Statelor Unite în fața Georgiei la Tbilisi ca Stejarii să urce, în premieră, chiar pe locul al 12-lea în ierarhia mondială. Toate aceste calcule sunt valabile și pentru Tonga în cazul unei victorii sâmbătă.
De ce este acest clasament important, l-am întrebat pe antrenorul Ikale Tahi, Toutai Kefu.
“Punctele în clasament sunt importante pentru că cu ești clasat mai sus ai posibilitatea să joci cu echipele mari în viitor. Noi am jucat cu Italia și Țara Galilor în ultimele 12 luni, dar uitați-vă la Fiji, Japonia și Samoa care au jucat cu Noua Zeelandă, Anglia sau Australia. Vrem să câștigăm, dar, cum zicea Lynn Howells, vrem să încercăm și noi jucători în perspectiva Cupei Mondiale din 2019”, mi-a răspuns antrenorul Ikale Tahi.
Al treilea meci în patru ani
România și Tonga s-au mai întâlnit de două ori, de fiecare dată pe stadionul Arcul de Triumf din București.
Pe 9 noiembrie 2013 victoria a revenit Stejarilor cu 19 - 18, prin eseul marcat de Mihai Macovei, transformat de Florin Vlaicu care a marcat și de de patru ori din lovituri de pedeapsă, în timp ce Tonga a marcat două eseuri, prin Will Helu (care acum joacă la Timișoara Saracens) și Vuanga Lilo, unul dintre ele transformat de Fangatapu Apikotoa, care a transformat și două lovituri de pedeapsă.
Pe 5 septembrie 2015, cu doar două săptămâni înaintea debutului Cupei Mondiale din Anglia, Ikale Tahi și-au luat revanșa, câștigând cu 21 - 16. Stejarii au marcat un eseu prin Andrei Rădoi, transformat de Vlaicu, care a mai transformat și trei lovituri de pedeapsă, în timp ce Ikale Tahi au marcat un seu prin Sonatane Takulua și un eseu de penalizare, iar Kurt Morath a adăugat o transformare și trei lovituri de pedeapsă.
"Echipă abrazivă"
Predecesorul lui Lynn Howells în funcția de antrenor principal al Stejarilor, Robert Antonin, a făcut o analiză a punctelor forte și ale celor slabe ale adversarilor Stejarilor.
"Aș fi încântat ca România să poată ajunge pe un asemenea loc (13 sau chiar 12) în clasamentul World Rugby căci acest lucru ar reprezenta o motivație suplimentară de a lucra pentru a atinge un standard superior, mai ales pentru jucătorii români tineri.
Am fost de câteva ori în Tonga și-mi amintesc mai ales de Jocurile Pacificuui (în anii ’80 când antrenam Polinezia). Tonga era o echipă abrazivă cu jucători ale căror caracteristici principale erau: explozivitate, viteză și o extraordinară agresivitate în apărare.
Sunt singur că tonganii posedă în continuare aceste calități dar în 2017 trebuie să adăugăm calități de tehnică individuală: pasa, jocul cu piciorul, placaj/recuperare, contact...
Au tonganii și puncte vulnerabile? Da, eu cred asta.
- Organizare colectivă mediocră;
- Disciplină uneori dubioasă pe teren;
- Lipsă de luciditate sub presiune (mai ales pe jocul cu piciorul al adeversarului);
- Nu le place să fie conduși pe tabela de marcaj... deci trebuie să le marchezi rapid maximum de puncte.
Bineînțeles, am urmărit Tonga în ultima vreme și al spune că un meci împotriva lor nu e o joacă, împotriva lor e un RĂZBOI!
Hai ROMÂNIA!"
Meciul se desfășoară pe stadionul Arcul de Triumf din București, sâmbătă 25 noiembrie, cu începere de de la orele 18:00.
Partida va fi condusă la centru de Tom Foley (Anglia), ajutat de judecătorii de margine Ian Davies (Țara Galilor, Shota Tevadze (Georgia), al patrulea judecător va fi Stefanoo Penne (Italia), iar Robert Davies (Țara Galilor) va fi răspunzător de arbitrajul video.