Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Luna: O revenire în actualitate după o lungă eclipsă

800px-aldrin_apollo_11_original.jpg

Astronautul Buzz Aldrin pe luna
Astronautul Buzz Aldrin pe luna
Image source: 
wikipedia.org

În noaptea de 20 spre 21 iulie se împlinesc 50 de ani de la primii pași ai omenirii pe satelitul natural al Terrei. Acel eveniment epocal,  apogeul misiunii Apollo 11, a fost urmat, pâna în decembrie 1972 , de alte  cinci aselenizari de o durata și complexitate crescândă. „A contat  nu ce-au făcut astronauții pe Lună, ci materialul pe care l-au adus,” spune la RFI  Shane Byrne,  profesor de astronomie și cercetator principal la Laboratorul Lunar și Planetar de la Universitatea Statului Arizona. 

Shane Byrne:  Misiunile Apollo au oferit o perspectivă noua asupra genezei și evoluției Lunii, perspectiva care a putut fi extinsă asupra altor corpuri ceresti. Ne-au îmbogățit cunoștintele asupra planetelor, sistemului solar, locului nostru în galaxie.  Programul a fost un soi de anomalie, în sensul ca a necesitat un nivel tehnologic care, în conditii istorice normale, ar fi fost atins decenii, poate un secol mai tirziu. Procesul a fost însă grăbit de infuzii enorme de fonduri și de presiunea competitiva a Razboiului Rece. Într-un sens, stiinta a avut mare noroc ca Apollo s-a întâmplat când s-a întâmplat.  Fara el, n-am fi știut cât știm despre cum s-au născut Luna și planetele sistemului solar.

Rep.:  Ce v-a adus concret programul Apollo, cum v-a ajutat în intelegerea mai bună, mai nuanțată, a geologiei și climei selenare?

Shane Byrne:  Am secționat mostre aduse de Apollo, am putut număra craterele de impact în diverse zone și calcula timpul de formare a acestor cratere pe suprafața selenara, deci  vârsta exactă a acestor suprafețe.  Datele acestea  pot fi extrapolate la planete precum Marte,  Mercur, Venus, oferindu-ne posibilitatea de a  determina, fără  acces la mostre,  vechimea și evoluția geologica a suprafetețor planetare,  marțiene de pilda.

Rep.:  Specializarea dvs. principală este planeta Marte, cu accent pe paleoclimat, stratigrafie polară și fenomene glaciare.

Shane Byrne:  Clima se schimba și pe Marte. Pe Terra studiem nuclee ale calotei glaciare polare pentru a determina evoluția climatului.  Și pe Marte există formațiuni glaciare, veritabile arhive ale evoluției climatice. Studiez aceste "arhive" pentru a stabili variațiile istorice ale climei marțiene. Asta ne ajută să înțelegem conditiile locale, dar și fenomene terestre sau de pe planete extra-solare, orbitând deci dincolo de galaxia noastra. Mii de astfel de planete vor fi descoperite în urmatorii ani, multe dintre ele similare planetei Marte ca dimensiune și orbita.

Rep.:  Aceste studii fascinante sunt facute posibile de un impresionant arsenal de sonde,  roboți, aparate foto și radar pe sateliți, toate monitorizate de o rețea de centre de cercetare precum cel din Arizona, unde lucrați, dar și din San Diego, Pasadena, Maryland, Berna, Roma--o lista partială. Ce se ascunde în spatele unor acronime și nume sonore precum HiRISE, CaSSIS,  MRO, PHOENIX LANDER, LABORATORUL STIINFIFIC MARTIAN (MSL)?

Shane Byrne:  HiRISE și CaSSIS  sunt dispozitive  foto montate pe sateliți peri-martieni.  HiRISE captează imagini planetare de înaltă rezoluție care ne permit să vizualizăm detalii de dimensiunea unei mingi de volei. Cu fotografiile făcute de HiRISE și CaSSIS, putem observa stratificarea glaciară pe pante, unde relieful accidentat face vizibile straturile. Le putem măsura lățimea și  adâncimea, le putem analiza sedimentele.  Aparatul CaSSIS,  foarte performant în studiul depozitelor de gheață dinlauntrul craterelor,  este foarte interesant întrucât prinde date stereo, care îngăduie o recontrucție tridimensionala a staturilor și reliefului.  Folosesc, de asemenea.  în studiul stratigrafic al reliefului marțian, instrumentul radar de pe Satelitul  de Cercetare a planetei Marte (MRO).  Acest radar, numit  SHARAD, este o colaborare între NASA și Agenția Spațiala Italiană. Robotul Phoenix (Phoenix Lander)  ne-a oferit așa-numite "date veridice", de la sol, în completarea celor de la distanță. Phoenix Lander a vizitat o zonă nordica de pe Marte, cu multe depozite glaciare în adincime. Datele obținute astfel au fost comparate cu cele de la  MRO. LABORATORUL STIINTIFIC MARTIAN, cunoscut sub numele de  Curiosity,  investighează climatul vechi de pe Marte, evenimente climatice petrecute în urma cu miliarde de ani, când planeta roșie se asemana mult mai mult cu Pamântul, iar la suprafața ei era apa în stare lichidă.

Rep.:  Pare ca se stie totul despre Luna și Marte. Vehiculele fără echipaj, teleghidate, își fac treaba de multe decenii. În cazul planetei Marte, prima incursiune încununată de succes,  sonda Mariner 4, datează din 1965. De ce mai este nevoie de explorare umana, la un preț exorbitant?

Shane Byrne:  Încă nu știm totul despre Lună sau Marte, și orice nouă descoperire naște alte întrebări. Aventura nu se încheie niciodată. Rațiunea științifica principală a explorarii planetei Marte este prelevarea de mostre.  Recompensa științifică a misiunilor Apollo a fost progresul generat de  accesul nemijlocit la mostre.  A contat  nu ce-au facut astronauții pe Luna, ci materialul pe care l-au adus.  Sigur, roboții culeg și ei, și o vor face și în viitor, dar ce culeg e indeobște de mici dimensiuni și dintr-un perimetru limitat. De la astronauti la fața locului,  pregătiți și în geologie, stiind ce sa preleveze, vom avea  mult mai mult, cantitativ și calitativ. Cât privește benficiile nestiintifice: întotdeuna am dorit să depasim limite, să surmontam urmatorul obstacol, regiunile polare ale Terrei, Luna la mijocul secolului trecut, Marte la mijlocul acestuia. Este un impuls uman natural, deci aventura spațiala este, într-un sens, inevitabilă.