Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Un nou virus din familia SARS stârnește panică în China

default.png

RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
RFI România: Actualitate, informaţii, ştiri în direct
Sursa imaginii: 
RFI

Cercetătorii chinezi au descoperit că tipul de pneumonie depistat recent în oraşul chinez Wuhan, care a afectat zeci de persoane, este provocat de un virus din aceeaşi familie de virusuri cu cel care stă la baza sindromului respirator acut sever. Acest coronavirus a fost depistat la 15 dintre 57 de pacienţi care au prezentat simptomele bolii în Wuhan, scrie CNN citând presa locală. Noul virsul a provocat un val de îngrijorare dată fiind rata de mortalitate și a dus la adoptarea unor măsuri severe.

Noua formă de pneumonie este asemănătoare dar nu la fel de letală; se pare ca sindromul respirator acut sever SARS, boală respiratorie contagioasă, este în cele mai multe cazuri fatală. 

SARS a apărut pentru prima dată în China în 2002 când peste 8.000 de oameni au fost infectaţi şi 774 au murit în epidemia care a cuprins și alte 36 de ţări și a durat până în 2003. Acum, oamenii de știință au constatat că întreaga secvenţă a genomului noului virus arată „manifestarea tipică a unui coronavirus”. 

Coronavirușii pot provoca febră, tuse dar și simptome mai grave cum ar fi insufieciența renală. A fost nu doar cazul SARS ci și cel al MERS, apărut în Orientul Mijlociu în 2012. Și acesta a ucis  851 de oameni la nivel global. Vestea bună este așadar că noul coronavirus din Wuhan pare să nu fie atât de letal. De altfel până acum nu au fost raportate decese.

Virusul a fost detectat prima dată în Wuhan pe 12 decembrie. Până în prezent, 59 de oameni au fost infectaţi, dintre care şapte s-au aflat la un moment dat în stare critică. Unii dintre cei infectați lucrau la o piaţă din Wuhan, unde, potrivit presei, sunt vândute păsări vii, iepuri şi şerpi, astfel că există o probabilitate ca virusul să fi fost transmis oamenilor de la animale. 

Ieri, Coreea de Sud a raportat un caz suspectat că ar avea legătură cu pneumonia din Wuhan. Pacientul, o femeie din China care a vizitat oraşul în decembrie, a fost izolat şi urmează un tratament. Și în Hong Kong, 38 de oameni au prezentat febră şi probleme respiratorii după ce au călătorit din Wuhan. Dintre ei, 21 au fost externaţi şi, până acum, starea niciunuia nu a fost relaţionată cu pneumonia din Wuhan. 

Să mai spunem că epidemia actuală, deși de mică amploare, a pus pe jar autoritățile : cazinourile din Macau sunt în alertă maximă din cauza focarului de pneumonie virală existent în Wuhan și au decis instalarea unor scanere care pot măsura temperatura corporală a clienților, pentru a-i identifica pe cei bolnavi. Oficialii chinezi au obligat cazinourile să adopte acestea măsuri preventive. Focarul coincide cu o perioadă de trafic intens în zona cunoscută pentru cazinourile sale. Ministerul Sănătății a anunțat că va spori controalele pe Aeroportul Internațional Macau.