Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


28 de ani de la prezentarea primului smartphone din lume. Ce caracteristici avea?

Se împlinesc astăzi 28 ani de la prezentarea primului smartphone din lume. Este vorba de IBM Simon, care a pus bazele unei industrii.

IBM Simon, considerat primul smartphone din lume, a fost prezentat în cadrul unui show de tehnologie de la Las Vegas, pe 23 noiembrie 1992.

Avea doar 1MB de memorie, aparatul cântărea o jumătate de kilogram, bateria rezista doar o oră.

Smartphone-ul avea un ecran care era controlat cu un stilou special, calculator și calendar.

IBM Simon a fost lansat în august 1994 și a fost vândut în 50.000 de exemplare.

„Primul smartphone care a fost prezentat a fost creat de IBM şi uitaţi-vă unde am ajuns acum. Cu toţii ne aşteptăm să avem un smartphone în buzunar. Cu toţii le folosim în permanenţă. Au devenit device-urile alese pentru accesarea lumii digitale. Iar IBM a fost acolo la început”, a declarat Simon Edward, şeful Departamentului de marketing IBM.

IBM Simon a pus bazele unei industrii.

În prezent smartphone-urile sunt la fel de puternice ca un laptop şi cu camere comparabile cu cele profesionale.