
Ştiinţă
Unde a dispărut apa de pe Marte?
nasa_marte.jpg

Dar, potrivit unui nou studiu, ipoteza inițială a cercetătorilor potrivit căreia apa s-a evaporat în spațiu a fost infirmată întrucât, de fapt, apa ajunge să fie blocată, în mare parte, în scoarța marțiană.
Atenție, această constatare nu înseamnă „că există un fel de rezervor imens de apă” sub suprafața planetei Marte, avertizează Eva Scheller, cercetătoare la Institutul de Tehnologie din California și autoarea principală a studiului, publicat marți în prestigioasa revistă americană Science .
„Spunem că scoarța este alcătuită din ceea ce numim minerale hidratate, adică minerale care conțin apă, a declarat ea pentru agenția de știri Agence France Presse (AFP).
Potrivit oamenilor de ştiinţă, la începutul istoriei sale, planeta Marte avea suficientă apă lichidă la suprafaţă pentru ca toată planeta să fie acoperită cu apă care ajungea la echivalentul unei înălţimi cuprinse între 100 şi 1.500 de metri.
Prin comparaţie, 1.000 de metri înălţime pe întreaga ''Planetă roşie'' reprezintă jumătate din Oceanul Atlantic, după cum a calculat Eva Scheller.
Astăzi există doar 20 până la 40 de metri înălțime conform aceleiași măsurători, apa fiind prezentă fie în atmosferă, fie sub formă de gheață în calotele polare sau în subsolul marțian.
Așadar, ce s-a întâmplat cu restul de apă?
Până la 99%
Până acum, cercetătorii considerau că pierderea respectivei cantități de apă este cauzată de eliberarea acesteia în atmosferă.
Acest fenomen există și pe Pământ, dar este mai pronunțat pe Marte datorită gravitației reduse.
Moleculele de apă sunt compuse din oxigen și hidrogen, iar „atomii de hidrogen sunt foarte ușori”, explică Eva Scheller. „Din acest motiv, ei se pot elibera de câmpul gravitațional de pe Marte și pot scăpa în spațiu”.
Dar această explicație nu a fost suficientă pentru a justifica pierderea decât doar a unei mici cantități de apă.
Cu toate acestea, observațiile și analizele făcute prin satelit și efectuate de către niște vehicule robotizate trimise pe Marte au arătat că, de fapt, aceasta a adunat mult mai multă apă.
În plus, studiul nivelului de deuteriu pe Marte, care este compus parțial din hidrogen și care scapă mai puțin în spațiu, deoarece este mai greu, nu s-a potrivit cu teoriile eliberării atmosferice.
Astfel, studiul prezintă o teorie complementară. „Când o piatră interacționează cu apa, se întâmplă o serie de reacții chimice foarte complexe care formează un mineral hidratat”, explică Eva Scheller.
Argila este un exemplu foarte comun al unui astfel de mineral și, de asemenea, cel mai răspândit pe Marte, potrivit cercetătoarei.
„Pierderea de apă din scoarța marțiană este cel puțin egală sau mai mare cu eliberarea atmosferică”, afirmă aceasta. Până la 99% din apa care a dispărut de pe suprafața planetei Marte ar putea fi astfel reținută în roci.
Aridă timp de 3 miliarde de ani
Studiul arată că „pierderea apei în scoarță este un mecanism foarte important pentru planete, care determină în cele din urmă momentul când acestea devin aride”, subliniază cercetătoarea.
Acest proces are loc și pe Pământ, dar datorită tectonicii plăcilor (care nu există pe Marte), apa reținută este supusă unui proces de recirculare, prin intermediul fenomenelor vulcanice.
În plus, știind că mineralele hidratate de pe Marte au o vechime de cel puțin trei miliarde de ani, deducem că ,,Planeta Roșie” își pierduse deja cea mai mare parte a apei până atunci, potrivit studiului.
„Marte era mai mult sau mai puțin așa cum o știm astăzi acum trei miliarde de ani”, spune doamna Scheller.
Ea speră să poată clarifica diferitele scenarii luate în considerare în studiul ei cu ajutorul vehiculului NASA Perseverance, care a ajuns de curând pe Marte.
,,Perseverance va studia exact acele procese și reacții care fac ca apa să fie reținută în scoarță”, spune ea. S-ar putea dovedi a fi „cea mai importantă piesă a puzzle-ului”, care va elucida definitiv enigma.
Traducere de Magdalena Savitchi, după articolul publicat de France24