Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Rușii experimentează „hibernarea” cosmonauților trimiși spre Marte cu ajutorul călugărilor budiști

calugar tibetan 2.jpg

Image source: 
pxhere.com

Practicile milenare ale călugărilor tibetani ar putea contribui la interacțiunea ființelor umane cu mediul planetei Marte, scrie „RaiNews”, citat de agenția Rador.

Șeful Departamentului de Psihologie și Psihofiziologie al Institutului de probleme medicale și biologice al Academiei de Științe din Rusia, Yuri Bubeev, a recunoscut într-un interviu acordat presei ruse că a făcut expediții științifice la vechile mănăstiri budiste din Tibet.

Acestea au avut ca scop rezolvarea problemei supraviețuirii umane în condiții extreme, inclusiv zborurile spațiale de lungă durată, rezistența în spațiile mici ale capsulei spațiale şi rezistența corpului uman la radiații. Soluția ar fi un fel de „hibernare”, numită ştiinţific anabioză: o stare de activitate vitală redusă a organismului, o tehnică pe care călugării tibetani o stăpânesc la perfecţiune prin meditație.

Astfel, inducerea cosmonauților într-o stare de „somn prelungit” în timpul zborului ar permite obținerea inhibării metabolismului, condiţie în care organismul va folosi mai puține resurse, ceea ce foarte probabil îl va face mult mai rezistent la radiații.

Totodată, o perioadă lungă de „hibernare” poate oferi şi beneficii de ordin psihologic – astronauții vor fi mai puțin agasaţi şi plictisiţi unii de ceilalţi şi nu vor exista conflicte interpersonale.

Cunoscuții călugări budiști sunt de neegalat în atingerea stărilor modificate de conștiință.

În ultimii patru ani, cu acordul lui Dalai Lama, Yuri Bubeev a făcut trei călătorii în Tibet, fiind interesat în principal de practicile de modificare a conștiinței, stări la care se ajunge prin multe ore de meditație, izolare și intonare monotonă a unei mantre, timp în care se ajunge la o concentrare profundă a gândurilor.

În Tibet, oamenii de știință ruși, extrem de interesaţi de această stare modificată a conştiinţei, au studiat activitatea electrică a creierului celor mai avansați călugări practicanți. Astfel, din cei 100 de călugări voluntari, au fost aleşi 8 pentru experimentare. În cursul cercetării, s-a făcut o descoperire științifică: creierul meditatorului se poate deconecta complet de stimulii externi.

Însuși Dalai Lama a confirmat că tehnica similară cu anabioza se află și în arsenalul călugărilor din diferite mănăstiri, că se numește „delok”, dar că nu o stăpânesc mulţi oameni. O persoană perfect sănătoasă intră într-o stare semi-letargică, în anabioză, și după ceva timp revine la vitalitatea obişnuită. O astfel de practică ar fi ideală pentru zborurile spre Marte. Dalai Lama a fost de acord să împărtășească practica „delok” cu oamenii de știință ruși, însă mai întâi aceştia trebuie să ajungă la un nivel de înțelegere profundă a tehnicilor de meditație, pentru a putea face un transfer de la planul idealist la cel material. Un obiectiv care, cel puţin deocamdată, pare imposibil.