Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Câte ore dormi pe noapte? Un studiu franco-britanic arată legătura dintre somn și bolile cronice

ap4519019229582657.jpg

Cercetătorii au monitorizat impactul duratei somnului asupra sănătăţii a peste 7.000 de bărbaţi şi femei, timp de 25 de ani
Sursa imaginii: 
AP/Business Wire

Ce efecte are durata somnului asupra organismului? Încercând să răspundă la această întrebare, mai mulți oameni de știință britanici și francezi au întreprins un studiu complex derulat pe o perioadă de peste două decenii. Câteva mii de voluntari au fost monitorizați îndeaproape în această perioadă. Datele culese au relevat că somnul impacteaza starea de sănătate într-un mod mult mai profund decât se credea până în prezent.

Studiul s-a concentrat în special pe starea de sănătate a persoanelor mai în vârstă. Astfel, cei care dorm numai cinci ore pe noapte se pot confrunta cu un risc mult mai mare de a dezvolta două sau mai multe afecţiuni cronice, reiese din studiul publicat în jurnalul ştiinţific PLOS Medicine și citat de Agerpres.

Prin acest experiment de lungă durată, a fost monitorizat impactul duratei somnului asupra sănătăţii a peste 7.000 de bărbaţi şi femei la vârstele de 50, 60 şi 70 de ani. Acest lucru a fost realizat prin monitorizarea timp de 25 de ani a participanţilor la studiul de intitulat "Whitehall II" realizat pe membri din serviciul public britanic.

Echipa de cercetători britanici şi francezi, condusă de University College London, a constatat că somnul timp de cinci ore sau mai puţin la vârstele de 50, 60 şi 70 de ani a fost asociat cu un risc mai mare cu 30% până la 40% de a dezvolta mai multe boli cronice comparativ cu persoanele care dormeau până la şapte ore.

Cercetătorii au examinat, de asemenea, relaţia dintre durata somnului din timpul nopţii în cazul fiecărui participant şi riscul de deces. Ei au descoperit că somnul cu o durată de cinci ore sau mai puţin la vârsta de 50 de ani a fost asociat cu un risc de deces mai mare cu 25% în cei 25 de ani de monitorizare.

Acest lucru este cauzat, în primul rând, de faptul că durata scurtă de somn sporeşte posibilitatea de apariţie a bolilor cronice, care la rândul lor creşte riscul de deces, se arată în concluziile studiului.

Oamenii de ştiinţă nu s-au oprit, însă, aici. Ei au încercat să afle, de asemenea, dacă somnul prea lung, timp de nouă ore sau mai mult, a influenţat în vreun fel starea de sănătate a participanţilor. Ei nu au identificat, însă, o asociere clară între această durată a somnului şi dezvoltarea bolilor cronice la persoanele sănătoase la vârsta de 50 de ani.

Însă, în cazul persoanelor deja diagnosticate cu o afecţiune cronică, o astfel de perioadă lungă de somn a fost asociată cu un risc mai mare cu aproximativ 35% de a dezvolta o altă boală, posibil din cauza problemelor de sănătate subiacente ce afectează somnul, au indicat cercetătorii.

Séverine Sabia, autoare principală a studiului, epidemiolog la Institutul de Epidemiologie şi Sănătate de la University College London şi la Institutul francez pentru sănătate şi cercetări medicale (Inserm), a subliniat importanţa unei așa-numite „igiene” corespunzătoare a somnului, dând drept exemplu în acest sens asigurarea unui mediu liniştit, întunecat, cu o temperatură confortabilă în dormitor, înainte de a merge la culcare. Ea a sugerat, de asemenea, evitarea meselor bogate înainte de somn.