Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Record galactic: astronomii au descoperit cea mai rapidă stea din galaxia noastră

O stea rătăcitoare care se mişcă în spaţiu cu o viteză record a fost descoperită de astronomii de la Queen's University din Belfast. Steaua botezată US708 călătoreşte cu 1.200 de kilometri pe secundă, cea mai mare viteză înregistrată vreodată a unui astfel de corp ceresc din galaxia noastră, potrivit sciencedaily.com.

Steaua este liberă de gravitaţie, ceea ce înseamnă că va părăsi în cele din urmă Calea Lactee.

Astronomii cred că US708 a făcut parte cândva dintr-un sistem solar format din două stele, care includea de asemenea o stea pitică albă gigantică.

Pitica albă s-a transformat într-o "supernovă termonucleară" şi a explodat, lovind steaua US708 şi trimiţând-o "la plimbare" prin spaţiu.

Descoperirea stelei US708 face lumină în ceea ce priveşte misterioasele sisteme solare formate din două stele, care provoacă în final explozii termonucleare. Supernovele termonucleare sunt folosite de multă vreme pentru calcularea distanţelor faţă de galaxiile îndepărtate, o măsurătoare ce-i ajută pe cercetători să determine cum se schimbă şi se extinde Universul.

Studiul a fost realizat de oameni de ştiinţă din mai multe ţări, între care Germania, Marea Britanie, Statele Unite, Olanda şi China.