Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Cel mai periculos "criminal în serie", rezultatul unei modificări genetice

Oamenii de ştiinţă au descifrat misterul agresivităţii bacteriei care a provocat ciuma. Câteva modificări genetice minore au transformat bacteria Morţii Negre dintr-un agent patogen cu o virulenţă moderată într-un veritabil "ucigaş în serie", potrivit unui studiu american.

Omenirea a fost terorizată de-a lungul secolelor de un inamic invizibil cu ochiul liber. Bacteria Yersinia pestis, care provoacă ciuma a ucis peste 200 de milioane de persoane pe plan mondial şi a dus la izbucnirea a două epidemii teribile, în secolele al VI-lea şi al XIV-lea.

Cercetătorii au descoperit însă acum că această bacterie nu a fost dintotdeauna atât de periculoasă. Savanţii americani au anunţat că o serie de modificări genetice minore produse în urmă cu multe secole, prin intermediul unei singure gene care a suferit o mutaţie, au transformat această bacterie într-un adevărat ucigaş în serie.

Iniţial, bacteria era un agent patogen ce cauza infecţii gastro-intestinale moderate. O mutaţie genetică aparent minoră a transformat-o însă într-un agent care a provocat o boală respiratorie fatală, denumită pestă pulmonară.

Oamenii de ştiinţă au descoperit de asemenea că o singură mutaţie a aceleiaşi gene a permis bacteriei să se răspândească în organism şi să invadeze nodulii limfatici, aşa cum se întâmplă în cazul ciumei bubonice.

Yersinia pestis a cauzat două dintre cele mai distrugătoare pandemii din istoria omenirii: Ciuma lui Iustinian, din secolul al VI-lea, denumită astfel după împăratul bizantin care deşi s-a îmbolnăvit, a reuşit să supravieţuiască şi Moartea Neagră, din secolul al XIV-lea. Şobolanii purtători de purici ce transportau bacteria ucigaşă au contribuit la răspândirea bolii în rândul oamenilor.

Ciuma lui Iustinian a ucis între 20 de milioane şi 50 de milioane de oameni, iar Moartea Neagră, cel puţin 150 de milioane de persoane, spune expertul în microbiologie Wyndham Lathem, de la Universitatea Northwestern din Chicago, coordonatorul acestui studiu publicat în revista Nature Communications.