Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Studiu: Metodă surprinzătoare de a scăpa de mahmureală

Cercetătorii australieni au descoperit o metodă inedită de tratare a mahmurelii. Mai bine spus, de prevenire a mahmurelii, pentru că e vorba de un fruct ce trebuie consumat înainte de a vă apuca să beţi.

Organizaţia ştiinţifică australiană CSIRO (Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation) a descoperit că mahmureala poate fi tratată cu banala pară, potrivit The Independent.

Mai exact, cine consumă acest fruct înainte să bea are şanse să nu păţească ceea ce păţesc cei mai mulţi oameni după o noapte de consum intens de alcool.

Oamenii de ştiinţă au realizat un studiu de amploare asupra acestui fruct, care se pare că nu este foarte popular în Australia, potrivit ABC. Cercetătorii au descoperit şi alte efecte benefice ale consumului de pere, cum ar fi reducerea colesterolului, a constipaţiei şi a inflamaţiilor.

Savanţii australieni atrag însă atenţia că para nu funcţionează post-factum, ci înainte să duceţi paharul cu alcool la gură. Altfel spus, nu aşteptaţi până dimineaţă de după, pentru a vă duce la piaţă să cumpăraţi pere, ci consumaţi-le înainte de a începe să beţi. Efectul a fost observat atunci când subiecţii au băut suc de pere, înainte să consume alcool.

Cea mai sigură metodă de a preveni mahmureala este însă cu siguranţă... evitarea alcoolului.