Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Statistică alarmantă: Peste 90% dintre păsările marine au înghiţit deja plastic

Peste 90% dintre păsările marine de pe planetă au ingurgitat deja plastic, potrivit unui studiu publicat în Australia. Cercetarea mai arată că până în anul 2050, aproximativ 99% dintre toate speciile marine, între care pescăruşii, pinguinii şi albatroşii vor fi afectate de poluarea de acest tip.

Poluarea cu plastic provoacă îngrijorarea organizaţiilor ecologiste din întreaga lume. Practic, pe unele mări, cum e cea Mediterană, plutesc adevărate insule de PET-uri, care cresc de la un an la altul.

Conform unui studiu de la începutul anilor '60, la acea vreme, sub 5% dintre păsările marine erau afectate.

Acest tip de poluare, care atinge pe alocuri nivelul de 580 de mii de bucăţi de plastic/km2 reprezintă un pericol pentru păsări, care confundă plasticul colorat cu alimentele. Păsările se pot îmbolnăvi şi chiar muri, dacă înghit prea mult plastic.

Potrivit cercetătorilor, "între 2015 şi 2026, cantitatea totală de plastic produsă va fi echivalentă cu tot ceea ce s-a fabricat deja" de când a început producţia de plastic. Prin urmare şi PET-urile şi pungile de plastic ce ajung în mări şi oceane se vor înmulţi.

Cercetătorii sugerează o mai bună gestionare a deşeurilor, inclusiv recurgerea în mai mică măsură la pungile de plastic.

În Marea Mediterană se află între o mie şi trei mii de tone de reziduuri din plastic, care plutesc la suprafaţa apei, potrivit unei cercetări publicate în Spania în luna aprilie. E vorba în special de pungi, ambalaje şi bidoane de plastic.

De altfel, nu o dată au fost găsite fragmente de plastic în stomacul unor peşti, păsări şi ţestoase.

Bucăţi minuscule de plastic au fost descoperite de asemenea în stridii şi midii, pe coastele din nordul Europei.

Aceste reziduuri de dimensiuni mici ajung să fie înghiţite de speciile marine, ceea ce duce la eliberarea unor substanţe chimice în corpul acestora.

Nu doar Marea Mediterană suferă din cauza acumulărilor de gunoaie din plastic. Într-o situaţie similară se află Marea Chinei de Sud, Golful Bengal şi Marea Barents.