Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Scenariu Star Wars sau realitate? "Steaua Morţii" ar putea fi construită pe un asteroid

O informaţie ce i-ar putea interesa pe fanii francizei cinematografice "Războiul stelelor": construirea "Stelei Morţii" este posibilă în teorie, susţine un cercetător de la NASA. E vorba de staţia - armă spaţială gigantică împotriva căreia luptau cavalerii Jedi din celebrul film SF.

În "Războiul stelelor" era punctul central al imperiului malefic reprezentat de Darth Vader. Cu forma sa sferică, având o scobitură circulară şi tunuri cu laser, "Steaua Morţii" i-a fascinat de-a lungul timpului pe fanii seriei "Star Wars", iar acum a ajuns să fie subiect de analiză chiar de către oamenii de ştiinţă.

Brian Muirhead este inginer şef la NASA. Între altele, mare fan "Războiul stelelor".

"Am văzut primul film din seria Războiul stelelor în iunie 1977. Ceea ce-mi amintesc cel mai bine este secvenţa din deschidere, în care distrugătorul imperial se mişcă pe ecran. Primul meu gând a fost acesta: oare ar fi capabili oamenii să construiască o maşinărie de asemenea dimensiuni?", îşi aminteşte cercetătorul.

Inginerul NASA declară pentru publicaţia Wired că oamenii ar putea construi teoretic o "Stea a Morţii", însă nu din nimic, ci pe structura unui asteroid: "Dacă cineva ar vrea să construiască o Stea a Morţii, nu ar face-o lansând diverse materiale de pe o planetă, ci ar construi-o folosind structura unui asteroid. Acesta îţi poate oferi metale, componente organice, apă, toate materialele pentru a-ţi construi propria Stea a Morţii".

Aţi fi tentaţi probabil să spuneţi că Brian Muirhead este puţin... de pe altă planetă! Totuşi, cercetătorul NASA ştie câte ceva despre asteroizi. El lucrează la un proiect prin care agenţia spaţială americană vrea să trimită în 2023 un robot pe un astfel de corp ceresc, să desprindă o bucată din el şi s-o plaseze apoi pe orbită în jurul Lunii, pentru a o putea studia ulterior.