Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


(VIDEO) NASA, "bombardată" de cereri de angajare. Cum arată aparatul de care se tem toţi viitorii astronauţi?

NASA a primit un număr record de cereri de angajare pentru câteva posturi de astronauţi. Nu mai puţin de 18 mii de oameni şi-au trimis CV-urile la sediul agenţiei spaţiale americane, de trei ori mai mulţi faţă de sesiunea precedentă de angajări.

Visul oricărui copil american este să devină astronaut. Sau preşedinte. Dacă ne uităm la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un candidat, putem spune - forţând evident nota - că e mai uşor să ajungi la Casa Albă decât pe Lună sau pe Marte.

NASA face recrutări cam o dată la doi ani şi caută între opt şi 14 astronauţi. Şi cum numărul candidaţilor a ajuns anul acesta la 18.300, dublu faţă de recordul precedent, e lesne de înţeles că selecţia se va face "la sânge".

Mai întâi, NASA se va uita pe CV-ul candidaţilor. Cei care nu au o diplomă în matematică, biologie, fizică sau inginerie vor fi eliminaţi automat.

Următoarea etapă va fi coordonată de oameni care sunt deja astronauţi la NASA, care vor răsfoi miile de dosare, pentru a decide ce candidaţi sunt pregătiţi cel mai bine. Iar lista se va reduce astfel la cinci sute de candidaţi.

Dintre ei, doar 120 vor intra la una dintre etapele cele mai dificile ale procesului şi anume interviurile de la Centrul Spaţial Johnson din Houston.

Urmează partea cea mai dificilă: antrenamentele propriu-zise. Iar cine nu are "stomac" pentru asta, uneori la propriu, îşi poate lua adio de la visul de a ajunge în spaţiu.

Testele fizice pentru viitorii astronauţi sunt extrem de grele. Candidaţii care visează să piloteze o navă spaţială trebuie să aibă peste o mie de ore de zbor.

Cadeţii trebuie să ştie să înoate la perfecţie şi să aibă un certificat de scufundător. Proba obligatorie constă în traversarea unui bazin de 75 de metri, îmbrăcat complet într-un costum de astronaut.

Viitorii cosmonauţi învaţă de asemenea tehnici de supravieţuire pe uscat şi pe mare şi învaţă cum să reacţioneze la presiuni atmosferice prea mari sau prea mici, în camere speciale.

Candidaţii zboară în condiţii de microgravitaţie la bordul unui avion modificat, botezat de presă "Cometa Vomei". Oare de ce?

Există şi teste mai puţin agresive, cum ar fi simulatorul care-i pregăteşte pe viitorii astronauţi să iasă în spaţiu în afara navei, pentru aşa-numitul "Space Walk". Cadeţii poartă mănuşi speciale şi o cască ce generează imagini video.

Dacă trec de toate aceste teste, candidaţii vor fi printre puţinii oameni de pe Pământ care vor avea privilegiul de a privi planeta... de sus.