Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Primul accident comis de o maşină Google fără şofer?

O maşină fără şofer a companiei Google a fost implicată într-un accident rutier uşor, în statul american California. În urma incidentului, compania americană a modificat soft-ul vehiculului.

Maşina fără şofer a lovit un autobuz, în ceea ce pare a fi primul accident provocat de un astfel de vehicul care se conduce singur, potrivit CNBC.

Accidentul a avut loc pe 14 februarie, în zona Mountain View din California, dar a fost raportat luni, 29 februarie.

Maşina fără şofer circula cu 3 km/h, în momentul în care a schimbat banda şi a acroşat un autobuz, care circula cu 25 km/h. Nu există răniţi în acest accident.

Şoferul de test al Google, care potrivit legii trebuie să preia controlul în cazuri de urgenţă, nu a intervenit la timp, crezând că autobuzul va avea timp să treacă.

Google şi-a recunoscut vina şi a anunţat că modifică soft-ul maşinii fără şofer, după ce a realizat că autobuzele şi alte vehicule de mari dimensiuni nu oferă de regulă prioritate altor maşini în trafic.