Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Sunteţi dependenţi de Pokemon Go? Iată cum scăpaţi de adicţie

esti_dependent_pokemon_go_iata_cum_scapi_de_adictie.jpg

Pokemon Go, pe străzile din Hong Kong (Foto: Reuters/Bobby Yip)
Pokemon Go, pe străzile din Hong Kong (Foto: Reuters/Bobby Yip)

Cel mai popular joc al momentului, Pokemon Go, descărcat de zeci de milioane de oameni la nivel mondial, poate crea dependenţă. O spune la RFI preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză, Eugen Popa. El prezintă câteva metode prin care utilizatorii celebrei aplicaţii ar putea scăpa de această adicţie.

Reporter: Putem vorbi de o dependenţă de jocul Pokemon Go, în adevăratul sens al cuvântului?

Eugen Popa: Absolut! Chiar se raportează din ce în ce mai multe cazuri de oameni care au murit din cauza acestei probleme, pentru că nu mai sunt atenţi la trecerea străzii, au căzut de pe poduri, i-a lovit maşina, pentru că efectiv nu-şi pot lua ochii din telefon şi atunci se produc tot felul de accidente.

 

Rep.: Cum vă explicaţi succesul uriaş al acestui joc? Sunt peste 75 de milioane de descărcări ale jocului pe dispozitivele mobile.

E.P.: Este exact acelaşi proces psihologic care se produce când e vorba de reţelele sociale. Gândiţi-vă că sunteţi pe o reţea socială, unde cineva comentează, are o reacţie la ceva ce aţi postat. Există dependenţă de reţelele sociale şi motivul este unul foarte simplu: mă simt într-un fel important, băgat în seamă, cu cât am mai multe reacţii la ceva ce am scris eu sau la o poză pe care am pus-o, mă face să mă simt bine. Asta automat înseamnă că are legătură cu o lipsă mai mică sau mai mare a stimei de sine, a încrederii de sine şi am nevoie de o validare exterioară. Fiecare validare care apare îmi întăreşte şi îmi dă un pic de dopamină, hormonul plăcerii, nu al fericirii, ci al plăcerii, iar acest lucru mă face să mă simt bine, pentru o perioadă scurtă de timp, însă în acelaşi timp, îmi creează şi dependenţă. Urmând acelaşi scenariu psihologic, acelaşi lucru se întâmplă şi cu Pokemon sau cu orice alt joc, putem să luăm orice joc de calculator care se joacă online, în care veţi vedea, mai fac un nivel şi mă simt bine, am mai găsit încă un Pokemon, am o mică explozie de dopamină, care mă face să vreau mai mult din acea stare de bine. Cu cât câştigurile mele, să zicem, sunt mai multe şi în doze micuţe, dar repetat şi într-un fel sigure, cu atât mă voi asigura că voi face acea acţiune, pentru că îmi dă ceva care mă face să mă simt bine.

 

Rep.: Cum poate fi tratată această dependenţă, cum o numiţi dvs.?

E.P.: Punctul zero este admiterea că există o problemă. Dacă omul respectiv nu consideră că are o problemă, atunci nu are de ce să facă vreun demers în direcţia rezolvării a ceva ce nu este perceput ca o problemă. Doi: găsirea de idei, de soluţii, care să mă ajute să reduc sau să mă eliberez complet de această problemă. Una dintre variante este spre exemplu atunci când apare nevoia, acea compulsiune interioară, acea dorinţă de a exercita comportamentul, pur şi simplu să mai aştepţi un pic. S-a demonstrat în nenumărate studii faptul că indiferent dacă eu dau sau nu curs dorinţei de a face ceva, de a fuma, de a juca Pokemon, de a bea alcool sau mai ştiu eu ce, indiferent dacă dau curs sau nu acestei dorinţe, ea se va diminua şi în ultimă instanţă se va pierde în aproximativ 10-15 minute de la momentul în care a apărut dorinţa, pofta (...).

O altă variantă extrem de simplă: dacă eu am o problemă cu Pokemon Go, primul pas pe care-l pot face este să-l şterg din telefon, adică să elimin stimulul, să elimin acel ceva care mă zgândăre (...). Dacă vreau să preiau controlul, pot să fac nişte paşi mici, cum ar fi să şterg această aplicaţie din telefon.

De asemenea, spre exemplu, în momentul în care vreau să joc, în loc să fac toate gesturile pe pilot automat, să conştientizez: acum deschid telefonul, acum mă duc la aplicaţie, acum apăs pe aplicaţie să se deschidă. Însă între fiecare dintre aceşti paşi să fie undeva la 15-20 de secunde distanţă, adică să execut paşii de a mă juca, dar să lungesc foarte-foarte mult perioada de timp până când ajung efectiv să am aplicaţia deschisă şi apoi să încep s-o utilizez. Acest proces pe unii îi va frustra enorm, dar altora le va da un timp suficient încât să spună aoleu, stai aşa că iar m-a apucat, iar m-am trezit cu telefonul în mână, încercând să joc Pokemon, haide să mă controlez! Vă dau un alt exemplu, ca să vedem mai larg această poveste, un om care fumează ar vrea să se lase de fumat, însă cu toate acestea, dacă este un fumător înrăit, efectiv, la un moment dat o să ajungă cu ţigara în gură şi nu o să ştie când a scos ţigara din pachet, când a scos pachetul din buzunar, când a aprins ţigara, când a pus-o în gură, când a tras trei fumuri din ea, pentru că acele procese au loc în mod inconştient, în mod involuntar.

Eugen Popa, despre dependenţa de Pokemon Go