Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Eșec al misiunii spațiale europene pe Marte

marte.jpg

Image source: 
ESA

Schiaparelli, modulul spațial al Agenției Spațiale Europeane ESA care ar fi trebuit să ajungă miercurea trecută pe Marte, s-a dezintegrat la impactul cu solul marțian. Un satelit american a reușit să fotografieze resturile aparatului distrus, după ce specialiștii ESA pierduseră legătura cu aparatul cu puțin timp înaintea impactului.

După primele cercetări se pare că la impact modulul avea o viteză de 300 km/h ceea ce înseamnă, foarte probabil, că motoarele de frânare nu au funcționat corect.

ESA consideră totuși că misiunea a fost utilă, dat fiind că datele transmise de modul în timpul coborârii către Marte sunt valoroase. ESA notează de asemenea că defecțiunea s-a produs în ultimul moment al coborârii, astfel încât s-a dovedit că tehnologiile folosite în timpul coborârii, mai puțin sistemul de frânare, sunt valide.

Aceasta este a doua misiune europeană pe Marte, după cea din 2003, care se termină cu un eșec. Până în prezent doar Statele Unite au reușit să trimită cu succes module spațiale pe planeta roșie.

Următoarea misiune europeană pe Marte, ExoMars, este prevăzută pentru 2020. ESA va trebui să ceară statelor membre UE fonduri de 300 de milioane de euro până în decembrie anul acesta pentru noua misiune, dar rămâne de văzut dacă acestea vor fi dispuse să finanțeze în continuare programul.