De ce avem uneori halucinaţii auditive?

Cei doi cercetători de la Yale au colaborat la acest studiu cu un grup de persoane care susţin că au percepţii extrasenzoriale.

Concluziile ar putea deschide calea unor noi tratamente pentru persoanele schizofrenice care au halucinaţii.

Autorii studiului au făcut un experiment, în care au indus halucinaţiile inclusiv unor oameni perfect sănătoşi, folosind o tehnică specială.

Phillip Corlett şi Albert Powers au reuşit să adune mai multe persoane care susţineau că aud voci, inclusiv cele care credeau că aud spirite, rude decedate sau îngeri păzitori.

De exemplu, una dintre persoanele care au participat la studiu a fost o femeie care lucrează ca dispecer la Poliţie şi care susţinea că aude ocazional o voce care-i dă sfaturi nevinovate, cum ar fi în ce direcţie s-o ia când conduce maşina.

Studiile arată că 4% din populaţie ar fi auzit voci la un moment dat de-a lungul vieţii, iar acest procent îi ia în calcul şi pe cei care nu suferă de vreo afecţiune psihică.

Asta înseamnă mai mult decât cifra de 1% din populaţie care suferă de schizofrenie, boală ce nu presupune întotdeauna iluziile auditive.

Întrebarea care a stat la baza studiului celor doi cercetători de la Yale este: ce face de fapt creierul când o persoană schizofrenică sau sănătoasă percepe sunete care nu există?

Teoria de până acum este că uneori creierul îşi pierde abilitatea de a anula “comunicarea interioară”, conferind o aură convingătoare de autenticitate unor gânduri foarte intense pe care le au oamenii la un moment dat. Cu alte cuvinte, uneori creierul "vorbeşte" cu voce tare.

Autorii noului studiu propun însă o altă variantă. Ei cred că halucinaţiile de acest fel au loc atunci când oamenii au anumite aşteptări mult exagerate, iar creierul lor e într-o stare de încordare maximă. E ca atunci când ţi se pare că ai primit un sms într-un moment în care aştepţi un mesaj important de la cineva, chiar dacă în realitate telefonul tău mobil nu a scos nici un sunet.

Cei doi cercetători de la Yale au făcut un experiment pe patru grupuri de persoane: în primul erau pacienţi schizofrenici care auzeau voci, în al doilea erau persoane cu probleme psihice, dar care nu auzeau voci, al treilea grup cuprindea oameni care auzeau voci, dar fără să aibă alte probleme de ordin psihic, iar în ultima categorie erau persoane care nu aveau nici probleme psihice şi nici halucinaţii auditive.

Tuturor participanţilor la studiu li s-au arătat table cu pătrăţele, ca tabla de şah, acompaniate ocazional de un stimul auditiv. Cercetătorii au reuşit să convingă toate cele patru grupuri că uneori nu doar că au văzut tabla de şah, ci că au şi auzit sunetul respectiv, când de fapt, sunetul nu fusese declanşat în acele cazuri. Altfel spus, tuturor participanţilor la studiu li s-au indus halucinaţii auditive. Persoanele care aveau astfel de iluzii şi în viaţa de zi cu zi s-au dovedit a fi de cinci ori mai predispuse la un asemenea efect în timpul experimentului.

Cercetătorii cred că oamenii au halucinaţii auditive atunci când creierul lor pune un accent disproporţionat pe ce aşteaptă să se întâmple. Cu alte cuvinte, atunci când ne supraapreciem aşteptările.

Autorii studiului au fost uimiţi cât de uşor au reuşit să le inducă participanţilor la experiment iluzia că au auzit un sunet care de fapt nu exista. Asta spune multe, în opinia cercetătorilor, despre fragilitatea unui lucru pe care noi, oamenii, îl considerăm destul de solid: percepţia personală.