Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Raport SAR : Politica ucide economia

Turbulenţele politice se află pe primul loc în topul lucrurilor de evitat în anul 2014 în opinia analiştilor consultaţi de Societatea Academică din România. În Raportul anual de analiză şi prognoză, experţii cred că politicul poate afecta cel mai dramatic economicul.

«Există mai multe riscuri legate de turbulenţele politice: în primul rând, înrăutăţirea percepţiei investitorilor din cauza unui val de mişcări sociale care sunt aproape de graniţele României şi perceperea României ca făcând parte din aceeaşi categorie ca şi ţările de risc, adică Ucraina, Turcia, Bosnia, Bulgaria. În al doilea rând, orice înrăutăţire a percepţiei ar schimba condiţiile în care ne împrumutăm pe pieţele internaţionale la unele dintre cele mai mici costuri din ultimii 20 de ani. De aceea, acordul politic şi stabilitatea instituţională stau la baza susţinerii performanţelor la nivel macroeconomic », se arată în raport. Aşadar, o parte a analiştilor consultaţi consideră că turbulenţele politice pot afecta indicatorii macroeconomici, iar alţii consideră că aceşti indicatori pot fi menţinuţi în parametri acceptabili doar dacă acordul cu Fondul Monetar Internaţional este parafat.

Celelalte nouă lucruri de evitat sunt: cheltuielile de tip electoral, creşteri electorale de salarii şi pensii, creşterea directă sau indirectă a poverii fiscale nete, politicile energetice nesustenabile, întreruperea calendarului de listări la bursă pentru companiile de stat. De asemenea, de evitat ar mai fi şi scăderea Contribuţiilor la Asigurările Sociale fără o prognoză serioasă a impactului, haosul legislativ şi schimbările operate « la pachet ». În fine, un cod fiscal ciuruit şi continuarea confuziei în domeniul politicii transporturilor sunt pe lista neagră elaborată pe baza recomandărilor făcute de experţii consultaţi de SAR.

Pe de altă parte, grupul de analiști estimează că, înlăturate fiind aceste pericole, sunt şanse ca anul 2014 să fie totuşi unul de creștere economică, fie ea şi modestă. Media este de 2,09%, inferioară anului 2013, cu o inflaţie medie de 2,73% şi un curs al monedei naționale care se va deprecia foarte puțin, până la cel mult 4,58 de lei pentru un euro. De asemenea, cei 16 experți consultați de SAR estimează că deficitul bugetar înscris în programul cu FMI va fi respectat. Singurul indicator asupra căruia există divergențe este șomajul, dar în general nu există așteptări mari despre relansarea pieței muncii. Același scepticism privește și relansarea creditării.

Un viitor sumbru e prezis şi absorbţiei fondurilor comunitare : România este pe ultimul loc la capitolul absorbție de fonduri europene în cadrul perioadei de programare 2007-2013 şi riscă să piardă în continuare o sumă substanțială de fonduri din cauza gestiunii deficitare din primii ani, se mai arată în Raportul anual de analiză și prognoză. « În perioada 2007-2013, România a plătit către bugetul Uniunii Europene 9,2 miliarde euro, dar a primit prin intermediul tuturor tipurilor de fonduri nerambursabile peste 21 miliarde euro. Dintre aceștia se deduc dezangajările automate adică banii pierduți definitiv din cauza incapacității de a transmite la timp declarațiile de cheltuieli pentru a fi rambursate de către Comisia Europeană", se arată în raport.

Potrivit acestuia, fondurile structurale și de coeziune care ar fi putut fi folosite în mod real pentru a susține dezvoltarea socio-economică pe termen scurt, mediu și lung reprezintă sub 6 miliarde euro pentru toată perioada 2007-2013, deci sub un miliard euro pe an până în 2012 și 2013 când, însumat, s-a atras suma de 4 miliarde euro. În schimb, fondurile alocate agriculturii românești prin Programul National de Dezvoltare Rurală (PNDR) au fost absorbite într-un ritm mai alert, suma rambursată ridicându-se la 4,5 miliarde euro între 2008-2013 dintr-o alocare totală de 8 miliarde euro.

 

 

637