Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Fraudele cu fonduri UE vor fi investigate de o instituție europeană specializată

moni.jpg

Europarlamentarul Monica Macovei

Fraudele cu fonduri europene vor fi investigate de o instituție cu jurisdicție în 25 din cele 28 de statele membre. ”Procurorul European va fi funcțional cel mai tarziu la finalul acestui an”, spune eurodeputatul Monica Macovei, raportor al Parlamentului European (PE) responsabil de această nouă instituție. Luni, Procurorul European a trecut cu bine de votul din Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) a PE și urmează a fi dezbătut, pe 12 martie, în consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI).

Despre procurorul european s-a vorbit prima dată în 2013, când comisarul de atunci al Justiţiei, Viviane Reading, a propus înfiinţarea acestei instituţii. De atunci până acum, însă, principiile de funcționare ale acestei instituții s-au schimbat destul de mult.

Procurorul european urmează a fi asistat nu de patru procurori, cum se propunea inițial, ci de 24 de procurori adjuncţi, această echipă de 25 de membri urmând să formeze un organism suprastatal, independent şi plasat sub controlul democratic al Parlamentului European. Aria de lucru a Procurorului European va fi axată pe anchetarea fraudelor cu bani europeni și a infracțiunilor asociate.

Va exista, așadar, un procuror-șef și 24 de adjuncți din 24 de state membre UE. La acest proiect nu participă Marea Britanie, Irlanda și Danemarca. De aici, diferența de 3 state până la numărul de 28 de state comunitare.

Cei 24 de procurori adjuncți urmează să aibă birouri, fiecare în statul de origine. Aici, ei vor acționa sub coordonarea Procurorului European și vor colabora cu instituțiile naționale în investigarea cauzelor penale de fraudare a fondurilor europene.

Vot favorabil în LIBE. Urmează JAI

În comisia LIBE a PE au fost votate, luni 9 martie, o serie de amendamente aduse regulamentului după care va funcționa instituția Procurorului European. ”Nu s-au adoptat modificări esențiale în regulamentul de funcționare a Procurorului European. Ce este important a rămas. Mai este însă suficient de muncă până va fi funcțional acest organism”, a declarat Monica Macovei, raportor al Parlamentului European în această chestiune. Eurodeputatul mai spune că urmează acum din nou o etapă de negociere între instituțiile europene, urmeaza de asemenea consiliul Justiție și Afaceri Interne (JAI) pe 12 martie, unde această nouă instituție europeană va fi dezbătută. Mai e suficient de lucru, după cum afirmă Monica Macovei, însă cel târziu la finalul acestui an ar trebui să fie funcțională această instituție prevăzută de tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare încă din 2009.

De ce un procuror european?

Motivele sunt suficiente pentru înființarea acestei noi instituții. Se vrea, spunea luni Monica Macovei, grăbirea, fluidizarea procedurilor în cazul anchetelor asupra fraudelor cu fonduri UE.

În plus, sunt bani multi pe care UE ii pierde anual, fonduri furate prin diverse metode aplicate și în România. Aproximativ 500 de milioane de euro ar fi paguba anuala oficială. Neoficial, în CE se vorbește despre o sumă de zece ori mai mare: 5 miliarde de euro.

Vor fi și provocări ce se anunță greu de trecut în procesul de implementare a acestei noi instituții europene. Printre ele, spre exemplu, se dorește ca, în special în cazul fraudelor transfrontaliere, un procuror dintr-un stat membru să poată coordona o anchetă cu efecte și ”actori” în alte state membre.