Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


The Sunday Times: Se plănuieşte atacarea Iranului

Israelul şi Arabia Saudită cooperează pentru elaborarea unor planuri de urgenţă de atacare a instalaţiilor nucleare iraniene în cazul în care marile puteri vor încheia un acord nesatisfăcător cu regimul islamist de la Teheran, afirmă surse citate de publicaţia britanică The Sunday Times. Negocierile Iranului cu reprezentanţii internaţionali s-au încheiat, la Geneva, fără un acord, dar vor fi reluate pe 20 noiembrie. Update: Preşedintele Franţei, Francois Hollande, care a blocat săptămâna trecută un eventual acord cu Iranul şi care se află în vizită oficială în Israel, a declarat că "atât timp cât nu avem certitudinea că Iranul a renunţat la arma nucleară, vom menţine toate solicitările şi sancţiunile impuse Teheranului".

Potrivit publicaţiei britanice, guvernele din Israel şi Arabia Saudită sunt convinse că un acord între marile puteri şi Iran nu va reuşi să blocheze componenta militară a programului nuclear iranian.

În cadrul negocierilor cu reprezentanţi ai Serviciului israelian de informaţii externe (Mossad), Arabia Saudită a acordat deja permisiunea ca avioanele militare israeliene să tranziteze spaţiul aerian saudit pentru atacarea instalaţiilor nucleare iraniene.

"Imediat ce va fi semnat acordul nuclear cu Iranul, opţiunea militară va fi reactivată. Liderii saudiţi sunt furioşi, acceptând să ofere Israelului tot ajutorul de care are nevoie", explică o sursă a Sunday Times, citat de Mediafax.

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, încearcă să convingă Statele Unite şi Franţa să nu accepte un acord cu Iranul dacă regimul de la Teheran nu va prezenta garanţii clare că va renunţa definitiv la ambiţiile nucleare cu caracter militar. Preşedintele Franţei, Francois Hollande, care a blocat săptămâna trecută un eventual acord cu Iranul, începe duminică o vizită oficială în Israel.

Benjamin Netanyahu a avertizat că un acord inadecvat în domeniul nuclear cu Iranul poate conduce la război, pledând pentru menţinerea sancţiunilor împotriva regimului islamist de la Teheran. "În privinţa Iranului, nu există doar două opţiuni: un acord sau războiul. Există şi o a treia opţiune: continuarea presiunilor prin sancţiuni. Un acord inadecvat în domeniul nuclear poate conduce la a doua opţiune, la un rezultat nedorit", a declarat Benjamin Netanyahu.

Negocierile Iranului cu reprezentanţii Statelor Unite, Marii Britanii, Franţei, Rusiei, Chinei şi Germaniei s-au încheiat săptămâna trecută, la Geneva, fără un acord, dar vor fi reluate pe 20 noiembrie. Washingtonul şi Moscova au semnalat că există posibilitatea ajungerii la un acord cu Iranul în curând. Israelul a avertizat în mai multe rânduri că ar putea lansa atacuri preventive împotriva instalaţiilor nucleare iraniene.

Israelul, Statele Unite şi Uniunea Europeană suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile.