Rǎdǎcinile istorice ale diviziunii în Ucraina

Revoluţia bolşevicǎ din 1917 a proclamat, la un moment dat, dreptul tuturor popoarelor din fostul imperiu ţarist la autonomie. Imediat însǎ Lenin a renunţat la aceastǎ luminoasǎ idee şi a fǎcut tot posibilul pentru ca Uniunea Sovieticǎ sǎ reia sub control toate teritoriile cucerite de ţarii Rusiei. In 1922 Lenin a pronunţat aceastǎ memorabilǎ frazǎ: “Dacǎ Rusia pierde Ucraina, îşi pierde capul”.

Noul lider al Rusiei, preşedintele Vladimir Putin, nu are nici un motiv sǎ gîndeascǎ altfel decît Lenin şi decît toţi ceilalţi şefi care s-au perindat la Kremlin. El este încarnarea tipicǎ a acelei nostalgii dupǎ Rusia imperialǎ şi dupǎ  Uniunea Sovieticǎ, şi mai ales dupǎ acele timpuri cîn Moscova fǎcea sǎ tremure întreaga Europǎ iar pe plan internaţional trebuia ţinut cont întotdeauna de vocea Mosovei.

Afirmaţia lui Lenin poate fi interpretatǎ la propriu şi la figurat. La propriu, Ucraina reprezintǎ joncţiunea Rusiei cu Europa. A pierde Ucraina înseamnǎ a pierde graniţa cu Occidentul, înseamnǎ, pentru Moscova, cǎ Rusia este “împinsǎ” geografic foarte mult spre Asia şi spre rǎsǎrit. La figurat, pierderea Ucrainei înseamnǎ pierderea unui teritoriu care a însemnat “leagǎnul” Rusiei istorice. De fapt, între secolele X şi XIII naţiunea rusǎ s-a nǎscut în statul care s-a numit “Rusia kieveanǎ”. Iar Ucrainei i se spune şi acum, la Moscova, “Mica Rusie".

In ce-l priveşte pe preşedintele Victor Ianukovici, baza sa electoralǎ se situeazǎ în estul Ucrainei, iar o eventualǎ realegere a sa în 2015 depinde de acest electorat şi de cei 15 milioane de ucrainieni care vorbesc ruseşte. Echilibristica sa între vest şi est ţine şi de acest fapt, deşi el mai reprezintǎ ceea ce pro-occidentalii detestǎ cel mai mult: sovietismul în forma sa cea mai arhaicǎ. Practic acest lider a rǎmas impregnat de cultura sovieticǎ şi de o anumitǎ practicǎ politicǎ pe care nici Rusia şi nici Ucraina şi nici Republica Belarus n-au reuşit sǎ o arunce la pubela istoriei.  Nu întîmplǎtor, de exemplu, dupǎ ce a fost ales preşedinte, una din primele sale mǎsuri a fost aceea de a reintroduce rusa ca a doua limbǎ oficialǎ în Ucraina. Mulţi observatori au vǎzut atunci în aceastǎ iniţiativǎ un început de “putinizare” a Ucrainei.

Istoric vorbind Ucraina a fost mereu dominatǎ de cineva, fie de polonezi, fie de Imperiul habsburgic, fie de Rusia ţaristǎ şi apoi de Uniunea Sovieticǎ. Independenţa ei este de fapt recentǎ, de numai douǎ decenii, perioadǎ în care entuziasmul iniţial a fost marcat de serioase eşecuri atît la nivel economic cît şi la nivelul adoptării democraţiei şi a statului de drept. Speranţele revoluţiei oranj s-au spulberat, corupţia s-a întins la toate nivelurile, justiţia nu este independentă, opoziţia nu a avut, cel puţin pînǎ acum cîteva zile, nici o influienţă...  “Putinizarea” Ucrainei este o realitate şi face parte dintr-un vast proiect al Moscovei, de reconstituire a unui ansamblu geografic care începe la porţile Europei şi face joncţiunea cu China.

Este încǎrcat de o anumitǎ simbolisticǎ şi faptul cǎ în plinǎ crizǎ politicǎ preşedintele Ianukovici s-a dus într-o vizitǎ în China, ca şi cum evenimentele de la el de acasǎ nu ar avea nici o importanţǎ şi nu l-ar îngrijora cu nimic. Cum el priveşte însǎ spre Rusia iar Rusia  priveşte spre Asia, deci de fapt tot spre China, mesajul este clar. Rusia are acum mult mai multe interese comune cu China decît cu Uniunea Europeană. China a devenit principalul partener comercial şi strategic al Rusiei, într-un moment de altfel cînd şi America şi-a concentrat atenţia strategică spre Asia. De fapt, Ianukovici le spune compatrioţinor sǎi: atenţie, nu vǎ pǎcǎliţi de direcţie, viitorul vostru este spre Orient şi nu spre Occident... O structurǎ “euro-asiatică” este pe cale de altfel de a se constitui, din care fac parte Rusia, China, Uzbekistanul, Kazahstanul, Tadjikistanul şi Kirghistanul... Ucraina reprezintǎ pentru Moscova segmentul care lipsea din acest ansamblu compact, destinat sǎ marginalizeze durabil nu doar Europa, ci şi valorile sale care nu convin Rusiei de azi.