#Euromaidan pe românește

Casa Artelor este o cladire superba situata pe dealul din spatele coloanei Independentei, ce troneaza mandra peste #Euromaidan. Ferestrele sunt inalte, exteriorul decorat cu arcade somptuoase, iar incaperile abunda in stucaturi si candelabre. In contrast cu aspectul vizual, simtul olfactiv este agresat dupa doar cativa pasi pe holurile lungi de zeci de metri. Circa 2000 de oameni sunt inregistrati in evidentele cladirii ocupate de manifestanti si cateva sute sunt in orice moment al zilei pe paturi intinse pe podele. Accesul la facilitati de spalat este redus, iar munca de protestatar infofolit in frigul Kievului e grea. Ziua dorm aici cei aproximativ 500 de barbati care asigura “garda de noapte”, imi spune un veteran al Revolutiei Portocalii din 2004 venit din Cernauti. E somer la circa 50 de ani dupa ce fabrica unde a lucrat a dat faliment, etnic rus si imi spune zambind “Traiasca Romania mare” intr-o romana stricata. “Stam pana la capat”. Capat inseamna demisia presedintelui Viktor Ianukovici, retragerea guvernului si dizolvarea Parlamentului.

“Spre deosebire de 2004, ce se intampla acum in Maidan se simte ca un maraton, nu ca un sprint. Batalia, in termeni generali, e una de rezistenta”, imi explica un ziarist independent pe care l-am intalnit in Casa Artelor. “UE e doar un pretext, un paravan de fum. Crezi ca cineva din Maidan a citit acordul de asociere cu UE sau ca da doi bani pe un semnal politic declarativ care nu avea nicio urmare imediata?!”. E probabil cea mai onesta apreciere a dorintelor manifestantilor pe care am auzit-o in trei zile petrecute la Kiev, alaturi de cea a unei tinere absolvente de stiinte politice la Varsovia, care mi s-a plans de spaga pe care trebuie sa o dea la medic in ciuda faptului ca plateste asigurare medicala.

Unele persoane cu conexiuni in mediul politic mi-au spus foarte direct ca o contestare a regimului Ianukovici s-ar fi intamplat oricum in cel mult un an sau doi si asta dintr-un motiv foarte simplu: economia Ucrainei e in cadere, iar restrangerea liberatilor civile a ajuns la cel mai grav nivel din istoria recenta a tarii. Mai toti oamenii cu care am vorbit in piata mi-au descris situatii in care arestarile, condamnarile sau amenzile pentru “nimicuri” sunt regula, nu exceptia. Sigur ca oamenii vorbesc despre libertate si democratie si drepturile omului, dar cei din Maidan nu se joaca de-a vorbele frumoase si principiile existentiale ale Uniunii Europene. Ei descriu lucrurile care ii afecteaza in mod direct in viata de zi cu zi, vor locuri de munca, spera la ridicarea vizelor si la drept de munca in strainatate, vor sa nu le mai fie frica de militie si sa aiba din ce plati ratele la banca. Vorbim despre un popor care nu e strain de guvernarea participativa. Inca din Evul Mediu, locuitorii zonei votau un fel de consiliu local, alegeau democratic un preot pentru comunitati. Dar acum cutitul le-a ajuns la os si isi aduc aminte de rasturnarea aceluiasi Ianukovici in 2004. Isi aduc aminte si de “non-entitatea” Iuscenko, care a dezamagit pe toate fronturile. Vor altceva.

Vin cu miile in fiecare zi in Maidan, iar numarul lor creste proportional cu amenintarile voalate exprimate de premierul Mykola Azarov. In cele trei zile de cand observ dinamica Pietei Independentei, numarul corturilor instalate s-a dublat. Numarul celor care se inregistreaza sa doarma in cladirile ocupate creste in “progresie geometrica”, imi spune o tanara care aduna din ochi lista celor cazati in Casa Artelor. Tocmai lucreaza la o teza de doctorat in cercetari matematice si ma tine minute bune asteptand un raspuns pentru ca “un matematician nu poate spune cifre fara sa fie sigur”. La fel se intampla in Cladirea Sindicatelor, care a fost transformata in cartierul general al opozitiei ucrainene si centru logistic pentru distribuirea tuturor ajutoarelor venite de la oameni sau de la afaceristii care sustin manifestatiile. La fel si la Primaria Kievului, ocupata de protestatari intr-un gest simbolic de proclamare a dreptului la autodeterminare.

Sambata trecuta erau doar cateva sute de studenti in piata, cel mai activ segment al populatiei, care protestau intr-adevar fata de refuzul lui Viktor Ianukovici de a semna acordul de asociere cu UE. Duminica trecuta au iesit in strada undeva intre 200.000 si un milion (conform celor optimisti) nu din sustinere fata de cauza europeana, ci fiindca trupele speciale “Berkut” au batut mar studentii. In primele zile ale saptamanii, numarul oamenilor din piata a scazut, pentru a creste apoi odata cu iesirile premierului. Prima data, Mykola Azarov spunea ca “protestele din Maidan fac uz de mijloace ilegale”. Apoi a aparut ultimatumul dat de un tribunal din Kiev: pana marti, protestatarii ar trebui sa elibereze piata si cladirile ocupate. Si iarasi numarul oamenilor a crescut. Pentru duminica, liderii opozitiei au anuntat o chemare la “marsul milioanelor”. E weekend, deci sansele sunt bune. Iar fiecare zvon despre Ianukovici, Azarov sau miscarile militiei ajuta la mobilizare. Noaptea circula avertismente pe sms cum ca trupele speciale ar urma sa ia cu asalt cladirile ocupate. “E un fals pe care il primim toti in fiecare noapte”, mi-a scris prompt ziaristul independent dupa ce i-am trimis mesajul in limba rusa cu rugamintea sa il traduca.

Miscarile din Ucraina se tin lant. Pe scena din Maidan, regimul Ianukovici este catalogat “criminal”, trupele Berkut sunt “elemente fasciste”, presedintele, premierul si parlamentul trebuie sa plece. Liderii opozitiei vorbesc fie in piata, fie din Cladirea Sindicatelor unde au amenajat un centru de presa. Opozitia acrediteaza jurnalisti si schimba legitimatiile in fiecare zi in “ratiuni de securitate” imi explica Marina Soroka, fosta purtatoare de cuvant a Iuliei Timosenko. De cand sunt la Kiev nu l-am vazut pe Vitali Klitchko niciodata in Maidan. Arseni Yatseniuk, in schimb, e foarte activ si prezent. Intr-o discutie purtata cu acest mostenitor al Iuliei Timosenko mi-a spus ca solutia pentru Ucraina este “AA” - acordul de asociere. Destinul Ucrainei este in Europa, mi-a spus Yatseniuk, un politician tanar, dar lipsit de increderea oamenilor pentru ca a avut deja mai multe functii in administratia ucraineana. Cand l-am intrebat despre datoria uriasa a Ucrainei si care ar fi solutia propusa de el pentru a reusi distantarea de Rusia, Yatseniuk mi-a spus voalat ca Ucraina are nevoie de bani de la UE. “Datoria Ucrainei trebuie restructurata si refinantata” a fost declaratia lui textuala si nu e foarte departe de cele ale lui Ianukovici sau Azarov care au cerut bani pe fata de la UE pentru a semna acordul.

Desi are aparitii mai rare si, de obicei, alaturi de liderii europeni care au vizitat Maidanul intr-un gest de sustinere, Vitali Klitchko este liderul opozitiei cu cea mai mare cota de incredere. E o fata noua in politica ucraineana, un candidat care a esuat sa fie ales primar al Kievului in 2006 si care are mandat parlamentar abia din 2012. Lumea il apreciaza pentru ca “e bogat si, poate, o sa fure mai putin pentru ca nu are nevoie”, mi-au spus mai multi protestatari din Maidan. Acesta este unul din miturile care il caracterizeaza pe fostul campion mondial la box devenit politician alaturi de cel conform caruia politicienii tineri trebuie sa vina la putere pentru ca nu sunt coruptibili. Un director al unui think-tank local mi-a explicat insa ca nici Klitchko nu este independent de oligarhii ucraineni care controleaza intreaga scena politica si trag sforile dupa cum le serveste interesului imediat. Unii sunt acum pro regim, altii impotriva. Iar batalia finala va fi data de acestia pentru ca niciun politician nu poate face nimic fara bani.

Undeva departe de miscarile din piata, oligarhii ucraineni disputa o batalie apriga. Tabara care are interese economice ce deriva dintr-o posibila apropiere de UE sustine protestele si spera la imbogatire prin reducerea influentei statului in economie. Sunt cei care fac afaceri ce necesita garantarea dreptului la proprietate si deschidere catre investitori straini. De partea cealalta se situeaza asa numita “familie” a presedintelui Ianukovici care face bani din afaceri cu gaze si privatizari sau achizitii de afaceri prin influenta politica. Daca miscarile oligarhilor pro #Euromaidan nu sunt atat de vizibile, poate doar prin asistenta materiala oferita protestatarilor, cele ale tabarei pro prezidentiale devin evidente.

Chiar astazi a aparut informatia conform careia oligarhul numarul 7 al Ucrainei (dupa averea estimata), Serghei Kurchenko, ar fi achizitionat intempestiv holdingul de presa “Evolution Media”, care are in posesie o revista saptamanala, doua site-uri si o agentie foto. Tranzactia ar fi fost operata in urma cu doua saptamani, moment care coincide cu schimbarea radicala a directiei editoriale a publicatiilor.

Nu e prima miscare de felul acesta. In noiembrie 2012, Forbes scria despre firma GazUkraina-2009, care in mai putin de un an devenise cel mai mare importator de produse petroliere din tara, cu precadere GPL. In iunie 2013, Kurchenko, patronul GazUkraina-2009, cumpara intregul holding de care apartine Forbes Ucraina, jurnalistii de top ai publicatiei plecau cu scandal, iar oligarhul avea in posesie compania care este liderul de piata in mediul online, radio si print. Intr-o declaratie surpriza, grupul Mako, prezidat de fiul presedintelui Oleksandr Ianukovici, a precizat ca nu are nicio legatura cu aceasta tranzactie, desi nimeni nu suspectase firma inainte de aceasta iesire publica.

Alta informatie proaspata de azi este aceea ca turnul de televiziune din Kiev, care asigura transmisiunile posturilor, a fost inconjurat de trupele speciale ale militiei. Ministrul suedez de externe, Carl Bildt, se intreba pe Twitter daca aceasta miscare este o prevestire a unui scenariu sumbru pentru manifestantii din piata. Deocamdata, posibilitatea nu pare realista. In Maidan nu e picior de militian, iar iscoadele protestatarilor dau ture pe strazile invecinate si scruteaza orizontul de pe baricadele care delimiteaza perimetrul Maidanului. Plus ca, “Ucraina nu e Belarus. Daca ar indrazni sa evacueze in forta Maidanul, revolta ar lua dimensiuni nebanuite”, ma asigura un observator experimentat al Ucrainei.

Nimic nu e sigur in aceste momente la Kiev. Nici macar orizontul moscovit spre care pare ca alearga Viktor Ianukovici. E cert ca Ucraina are nevoie de bani pe termen scurt, altfel risca o criza de proportii. Dar de ce intarzie atunci o intelegere cu Rusia? Poate ca Putin asteapta sa vada daca Ianukovici e in stare sa calmeze spiritele inainte de a deschide robinetul cu bani. Dincolo de acest aspect, e de notorietate ca intre cei doi presedinti nu exista incredere. Nu ar fi prima data cand Inukovici promite ceva si nu e capabil sa livreze. Poate ca Ianukovici vrea sa traga de timp sau poate ca cei doi nu reusesc sa se inteleaga la pretul tranzactiei. Sau poate Rusia asteapta ca economia Ucrainei sa cada si mai mult inainte de a intinde mana.

Deocamdata, ce se poate spune cu certitudine este ca opozitia ucraineana nu controleaza Maidanul, care un fel de stat in stat cu cererile proprii. De exemplu, oamenii din piata nu cer eliberarea Iuliei Timosenko, pentru ei, fostul premier nu e o miza. Oamenii vor demisii, judecarea celor responsabili de reprimarea violenta a protestelor si un trai mai bun. Si sunt hotarati. S-au mutat cu totul in piata, iar in timp ce eu scriu acest articol, numarul celor care manifesteaza a sarit bine de 15.000. Un analist al scenei politice locale mi-a spus intr-o discutie ca protestatarii au venit sa ierneze ca ursul si nu pleaca nicaieri.

“Si e foarte bine pentru ca Maidanul are puterea sa blocheze procese. Dar oligarhii sunt cei care au puterea sa genereze ceva”, mi-a mai spus acesta.