Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Declaraţie surprinzătoare a lui Traian Băsescu despre Republica Moldova

declaratie_surprinzatoare_traian_basescu_despre_republica_moldova.jpg

Preşedintele Traian Băsescu, la întâlnirea anuală cu diplomaţii acreditaţi la Bucureşti (Foto: www.presidency.ro)

Preşedintele Traian Băsescu acuză lipsa de reacţie la nivel european faţă de riscurile în privinţa independenţei şi suveranităţii Republicii Moldova. Şeful statului precizează că România va face "o ofertă politică" Rep. Moldova, dacă din Transnistria sau din zona găgăuză vor porni provocări care să întoarcă Rep. Moldova din drumul ei european.

Preşedintele Traian Băsescu a ţinut miercuri un discurs la întâlnirea anuală cu diplomaţii acreditaţi la Bucureşti.

Şeful statului spune că toţi susţin suveranitatea Republicii Moldova, însă doar declarativ: "Toţi susţinem declarativ suverantitatea Republicii Moldova, dar prea puţini avem curaj să vorbim despre ineficienţa formatului 5+2, ca şi despre încurajările pe care le primesc găgăuzii în sudul Republicii Moldova, pentru a se autonomiza faţă de Chişinău. Nu am văzut poziţii măcar ale OSCE privind tratamentul şcolilor româneşti din Transnistria".

"Vorbim toţi de suveranitatea şi independenţa Republicii Moldova. Ştim că butoanele din Transnistria şi din zona găgăuză nu sunt la Chişinău şi nu găsim încă mijloacele să prevenim o întoarcere din drum a Republicii Moldova", spune preşedintele.

"România nu va putea rămâne impasibilă politic în cazul în care din Transnistria sau din zona găgăuză vor porni provocări care să aducă Republica Moldova în riscul de a-şi întrerupe drumul european. Şi vom face o ofertă politică Republicii Moldova", declară Traian Băsescu, fără să precizeze însă ce anume ar presupune acea ofertă politică.

1681