Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Premierul Cameron anunţă o reformă constituţională radicală a Regatului Unit

premierul_cameron_anunta_o_reforma_constitutionala_radicala_a_regatului_unit.jpg

Premierul britanic, David Cameron (Foto: Reuters/Suzanne Plunkett)

Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, David Cameron, a anunţat vineri planuri de reformă constituţională, imediat după rezultatul votului referendumului din Scoţia, prin care electoratul a respins independenţa provinciei.

Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej

Premierul Cameron a prezentat intenții legislative prin care se transferă puteri către regiunile componente ale Regatului Unit care ar urma să se transforme într-un stat federal.

Vorbind în fața biroului său din 10, Downing Street la Londra, la scurt timp după anunțarea rezultatului referendumului din Scoția, premierul Cameron a anunțat desemnarea Lordului Smith în fruntea unei comisii care să elaboreze planurile de sporire a atribuțiilor parlamentului de la Edinburgh.

Comisia ar urma să reunească toate partidele parlamentare și să prezinte guvernului planurile ce ar urma să fie înaintate Camerei Comunelor în 2015, prin care se acordă puteri sporite de impunere de taxe și de angajare de cheltuieli sociale de către Executivul și Legislativul Scoției.

Dar premierul Cameron nu s-a oprit numai la Scoția, el a menționat planuri de descentralizare și transfer de competențe către celelalte regiuni ale Regatului Unit, Țara Galilor și Irlanda de Nord, care au deja adunări regionale alese, dar, extrem de important, pentru Anglia, unde trăiesc 53 din cele 63 de milioane de locuitori ai Regatului Unit.

 

Anomalia constituţională

 

La ora actuală există o anomalie constituțională care constă în faptul că în parlamentul de la Londra deputații care reprezintă circumscripții din Anglia nu au dreptul să voteze în chestiuni care sunt de competența exclusivă a parlamentului de la Edinburgh, în timp ce deputații ce reprezintă circumscripții din Scoția au dreptul să voteze asupra chestiunilor ce privesc exclusiv Anglia.

Premierul Cameron, care este și liderul Partidului Conservator, a menționat chestiunea “voturilor englezești”, deci posibilitatea ca în parlamentul de la Londra dreptul de vot în chestiunile ce privesc exclusiv Anglia să fie rezervat pe viitor doar deputaților englezi.

Această soluție a fost cerută cu insistență de deputați ai Partidului Conservator, dar Partidul Laburist din opoziție este extrem de reticent la o asemenea soluție, pentru că în trecut când a fost la putere a putut guverna doar cu aportul deputaților săi din Scoția și Țara Galilor, deoarece în Anglia, de cele mai multe ori, Partidul Conservator era majoritar, chiar când era în opoziție pe ansamblul Regatului Unit.

O soluție la această problemă ar fi crearea unui parlament separat al Angliei, dar electoratul nu ar accepta înființarea unui alt for legislativ pentru o provincie care reprezintă 80% din populația Regatului Unit, în paralel cu parlamentul de la Westminster.

În plus, în Anglia, Partidul Conservator este concurat din ce în ce mai puternic de Partidul Independenței Regatului Unit (UKIP), care dorește ieșirea țării din Uniunea Europeană, și care se prezintă ca un campion al drepturilor Angliei, ceea ce poate diviza partidul, aflat într-o coaliție la guvernare cu Partidul Liberal Democrat, care nu este decis să sprijine “voturile englezești”.

Unii deputați Conservatori sunt nemulțumiți de ceea ce ei percep ca dezavantajarea Angliei în sistemul constituțional actual al Regatului Unit și se simt atrași de poziția UKIP, către care ar putea dezerta, așa cum a făcut-o recent Douglas Carswell, a cărui demisie din Camera Comunelor a provocat un scrutin parțial prin care UKIP ar putea câștiga primul mandat de deputat la Westminster, în persoana fostului deputat Conservator.

Un alt impediment pentru premierul Cameron este că reforma constituțională preconizată a transforma Regatul Unit într-un stat federal are loc în ultimul an al acestui parlament.

În luna mai 2015 vor avea loc alegeri parlamentare și atenția partidelor se îndreaptă către acel scrutin, unde problemele economice ca și cele ale relației cu Uniunea Europeană vor avea prioritate.

De aceea, imediat după anunțul premierului Cameron și-a făcut apariția și scepticismul că o astfel de reformă constituțională extrem de complicată poate fi pusă în practică în doar câteva luni, cu foarte puțin timp înaintea alegerilor generale.