Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Chirtoacă la RFI: Voi cere asistenţă din partea UE la negocierea acordului de coaliţie

Negocierile dintre partidele proeuropene de la Chişinău pentru formarea unei coaliţii de guvernare trebuie mediate de Uniunea Europeană. Iată ce solicită la RFI prim-vicepreşedintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă. El speră ca astfel nici un partid din viitoarea coaliţie "să nu poată după aceea să o dea cotită".

Dorin Chirtoacă vrea "asistenţă" din partea UE la negocierile pentru acordul de guvernare: "Cel mai probabil vor urma întâlniri, negocieri, chiar personal, insist asupra unei asistenţe din partea Uniunii Europene în acest sens, pentru a avea un acord al alianţei, un protocol de coaliţie făcut ca la carte, făcut conform regulilor europene, ca să nu poată după aceea nimeni fugi de răspundere şi în spatele acelor semnături să nu fie decât nişte vorbe goale sau cuvinte înşiruite pe foi".

"Avem nevoie de puncte concrete, care să fie rezolvate de viitoarea guvernare şi nimeni dintre partidele care vor forma coaliţia să nu poată după aceea să o dea cotită, să nu recunoască sau să evite să rezolve ceea ce şi-a asumat, cum s-a întâmplat în primii patru ani, că aşa a fost. Textul a fost general, nu prevedea nimic concret, după care fiecare a făcut ce a vrut, a avut o agendă proprie", spune primarul liberal al Chişinăului.

Partidul Liberal Democrat condus de Vlad Filat, Partidul Democrat al lui Marian Lupu şi Partidul Liberal al lui Mihai Ghimpu au obţinut 55 de mandate în Parlamentul de la Chişinău.

De partea lor, socialiştii lui Igor Dodon şi PCRM-ul lui Vladimir Voronin au obţinut diferenţa până la 101 mandate.

 
Dorin Chirtoacă, intervievat de Cosmin Ruscior, despre viitorul acord de coaliţie