Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Orban vrea şefia PNL: Eu reprezint o garanţie că PNL va fi principalul partener al lui Iohannis

Deputatul Ludovic Orban spune la RFI că toate filialele judeţene care au organizat consultări îl susţin la preşedinţia PNL. Parlamentarul candidează pentru funcţia de co-preşedinte al formaţiunii. Contracandidatul său este Teodor Atanasiu, care va deveni unul dintre principalii colaboratori ai lui Orban, dacă acesta va câştiga.

Ludovic Orban precizează că este susţinut de cele mai multe filiale judeţene ale PNL: "La ora actuală, aproximativ 30 de filiale judeţene din 41 au organizat consultări ale structurilor de conducere de la nivel judeţean şi în toate aceste filiale în care s-au organizat consultări, fără excepţie, am obţinut majorităţi semnificative sau unanimităţi în susţinerea candidaturii mele".

Deputatul PNL crede că va câştiga alegerile din partid: "Cred că am foarte multe argumente pentru a putea să câştig această competiţie şi cred că atuul principal pe care-l am este acela că eu reprezint o garanţie, dacă voi ajunge preşedinte al Partidului Naţional Liberal, că PNL va fi principalul partener al preşedintelui ales, Klaus Iohannis, în punerea în practică a programului electoral".

Ludovic Orban spune că Teodor Atanasiu va deveni un colaborator apropiat, dacă va câştiga şefia PNL: "În privinţa domnului Atanasiu, îmi este coleg de foarte mult timp în PNL, este un liberal autentic, de-a lungul timpului am colaborat foarte bine. Această competiţie este o competiţie fair-play în care va câştiga cel mai bun. În mod evident, dacă voi câştiga eu, Teodor Atanasiu va fi unul dintre principalii mei colaboratori".

 
Ludovic Orban, intervievat de Cosmin Ruscior, despre funcţia de co-preşedinte al PNL