Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Paleologu: Traian Băsescu este un luptător neînfricat, dar trebuie să înveţe din greşeli

paleologu_traian_basescu_luptator_neinfricat_trebuie_invete_greseli_improspateze_anturajul.jpg

Fostul preşedinte, Traian Băsescu (Foto: www.presidency.ro)

Traian Băsescu are meritul că a reuşit să ţină PSD-ul departe de Putere multă vreme. Fostul preşedinte este "un mare luptător", dar trebuie "să înţeleagă din greşelile sale". Declaraţiile au fost făcute la RFI de către deputatul Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii, care-i recomandă lui Traian Băsescu "să mai împrospăteze puţin anturajul".

Ce moştenire lasă Traian Băsescu? "Cred că în primul rând, foarte important este că a ţinut PSD-ul departe de Putere. N-a reuşit chiar zece ani să ţină PSD-ul departe de Putere, dar e mare lucru, pentru că partidele româneşti sunt foarte nocive, dar ăsta-i mai nociv decât celelalte şi sistemul PSD care exista în 2004 era absolut sufocant pentru ţara noastră", spune Theodor Paleologu.

În opinia deputatului, "un merit enorm este în demararea curăţeniei pe care o vedem acum. A luat timp, dar e foarte clar că sistemul acesta de curăţare a clasei politice nu mai poate fi oprit. Un alt aspect fără îndoială foarte important este ancorarea foarte clară la Vest".

 

"Nu are rost să se încăpăţâneze s-o dea în bară la nesfârşit cu aceleaşi persoane"

 

Pentru Theodor Paleologu, Traian Băsescu "e un mare luptător şi cred că poate juca un rol important (...). Îmi doresc chiar să fie o voce audibilă, distinctă, care să spună adevăruri importante, pentru că el în fond în asta a excelat, în a spune nişte adevăruri (...). Este un luptător, este un om neînfricat, aş spune şi un om care spune adevărul. Deci din punctul ăsta de vedere, m-aş bucura să fie cât se poate de activ, dar să înţeleagă din greşelile pe care le-a făcut. Dacă Traian Băsescu nu înţelege că anumite greşeli au fost săvârşite şi nu trebuie persistat în ele... Dânsul a spus că a dat-o în bară cu anumite persoane, l-aţi auzit sâmbătă. Păi dacă a dat-o în bară cu anumite persoane, n-are rost să se încăpăţâneze s-o dea în bară la nesfârşit cu aceleaşi persoane, trebuie să mai împrospăteze puţin anturajul".

 
Theodor Paleologu, intervievat de Cosmin Ruscior, despre moştenirea fostului preşedinte, Traian Băsescu