Exclusivitate RFI: Politicile sănătoase nu se nasc din crize

Suntem înecaţi, ca şi în 1914 sau 2001, în teorii conspiraţioniste. Avem, în jihadismul militant, un fenomen care utilizează religia, precum altadată naţionalismul sau ideologiile de stânga.  Vorbim, ca şi în anii 1930, 1940, până la căderea comunismului european, dar şi, iată, astăzi, într-o perioadă cu iz de nou Război Rece, despre celule subversive. Cădem în capcana exagerării,  hiperbolizării, demonizării, stârnim pasiuni populare şi legiferăm în virtutea şi sub impulsul lor. Periclităm valorile democraţiei.

K.O: E bine să ne reamintim că politici sănătoase nu se nasc deobicei din crize.  În SUA răspunsul standard a fost de a conferi puteri suplimentare statului, mai exact instituţiilor sale din umbră, pentru a supaveghea, proteja, şi dacă se poate elimina, orice ameninţare la adresa siguranţei publice.  Reversul medaliei a fost îndoiala  ivită îndată după trecerea crizei, îndoiala privind posibilitatea ca aceste puteri noi date unor structuri secrete să fie întoarse împotriva cetăţenilor.

Rep: Înainte, în timpul şi îndată după Primul Război Mondial, pericolul s-a numit anarhism şi apoi bolşevism.

K.O: În perioada primului război mondial trăiau în SUA mulţi imigranţi originari din ţări europene cu care ne aflăm în război. Plana asupra lor suspiciunea că n-ar fi destul de loiali statului american, cauzei, aliaţilor săi.  În acel climat,  Parlamentul a promulgat legi împotriva dezordinii publice şi subversiunii care, în esenţă, criminalizau orice formă de opoziţie, penalizau orice critică la adresa efortului militar,  în primului rând a serviciului militar obligatoriu.  1.000 de persoane aproximativ au fost condamnate sub incidenţa acestor legi, pe care Curtea Supremă le-a găsit constituţionale, cu argumentul că pe timp de război libertatea de expresie este limitată.

Rep: Argumentul rămâne valabil, şi cei care, astăzi, utilizează cu lejeritate termenul de "război" ar trebui să-şi amintească de acest lucru. În SUA, "război" este un termen uzitat până la refuz, nu întotdeauna din motive inofensive. A fost folosit cu asupra de masură, şi consecinţe majore, înainte şi după al doilea război mondial.

K.O: Din cauza spaimei de  comunism efectivele Poliţiei Federale (FBI) au fost mărite considerabil, iar directorul J.Edgar Hoover, la cârmă aproape 50 de ani, a orchestrat  extinderea substanţială a programelor de supraveghere a cetăţenilor pe care-i consideră un pericol la adresa statului. Definiţia pe care a dat-o acestei categorii a fost foarte suplă, ea incluzând, treptat, organizaţii pentru libertăţi civice, agitatori împotriva războiului din Vietnam, chiar şi militanţi pentru drepturile femeilor.  S-a creat de asemenea, îndată după război, Agenţia de Informaţii Externe (CIA),  care a desfăşurat  acţiuni clandestine pe tot globul,  pe deasupra misiunii ei oficiale de culegere şi analiză a informaţiilor. S-a luptat şi cu stafia comunismului intern, a indivizilor şi celulelor activate pentru preluarea puterii.  Am asistat în acest sens la anchete, şi jurăminte de credinţă statale şi federale. S-au creat, la toate nivelele administrative, comitete investigative - cel mai notoriu cel prezidat de Senatorul McCarthy - care au ruinat carierele a mii de persoane.

Rep: Doctrina anti-teroristă a epocii Bush, preluată de succesorul său, rămâne, mi se pare, înlăuntrul aceleiaşi paradigme, aceluiaşi model de reacţie.

K.O: S-a manifestat, după 11 septembrie 2001, angoasa că tragedia s-ar putea repeta, că sunt posibile alte atacuri, poate şi mai grave.  Statul şi-a arogat, încă o dată,  noi puteri de monitorizare.  Am avut LEGEA PATRIOTICĂ, şi s-a ştiut, îndată după intrarea ei în vigoare, că administraţia Bush n-are nici o intenţie să se menţină între limitele trasate în anii 1970 pentru a garanta echilibrul între siguranţa şi drepturi individuale.  Regulile şi normele instituite atunci au fost pur şi simplu ignorate. Ştim, graţie dezvăluirilor lui Edward Snowden, şi despre rolul crescând al Agenţiei de Spionaj Electronic (NSA) în monitorizarea comunicaţiilor.

Rep: Momentele istorice la care ne-am oprit au fost însoţite de tot soiul de teorii, mai mult sau mai puţin verosimile.  Crimele de la Paris au fost atribuite, în acest univers paranoic, mai tuturor,  ruşi, israelieni americani, dar şi comunităţii musulmane în ansamblul ei. De multe ori, şi din păcate, structurile democratice intră şi ele în acest joc, circulând versiuni utile, exploatabile politic. Cum trebuie privite aceste fenomene?

K.O: Există, desigur, conspiraţii reale. Problematic este să exagerezi, să pretinzi că o conspiraţie poate fi dejucată doar dacă autorităţile dobândesc puteri suplimentare. Un cunoscut istoric,  Richard Hofstadter, care s-a aplecat asupra teoriilor conspiraţiei, scria că pericolul rezidă în saltul de la incontestabil la incredibil. Că America a fost atacată în 2001, că o replică a statului era necesară este incontestabil.  Când încerci să răspândești ideea că Saddam și Osama au lucrat împreună, că la mijloc au fost toți musulmanii laolaltă, faci însă un salt periculos către incredibil, înspre tărâmul  propagandei conspirative. Un tărâm al politicilor publice foarte proaste.