Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Aşkenazi contra Sefarzi–factorul etnic în politica israeliană

Revelaţia recentelor alegeri parlamentare din Israel a fost fără îndoială Moshe Kahlon, al cărui partid Kulanu a obţinut zece din cele 120 de mandate în Knesset, Parlamentul unicameral al statului.

Kulanu, un partid centrist format de fostul ministru în Guvernul condus de premierul Benjamin Netanyahu, ar putea juca un rol extrem de important în formarea viitorului Executiv.

În fapt, nici Netanyahu, care este lider al partidului naționalist Likud, clasat pe primul loc cu 30 de mandate, nici Ițhak Herzog, liderul Uniunii Sioniste (centru-stânga) clasate pe locul al doilea cu 24 de mandate, nu pot forma o coaliție majoritară fără voturile partidului Kulanu.

Ceea ce este deosbit la Kahlon este originea sa etnică. El s-a născut acum 54 de ani, unul dintre cei șapte copii ai unei familii de evrei, care au emigrat din Libia.

Campania sa, după ce a părăsit Likud pentru a-și forma propriul partid în noiembrie 2014, s-a axat pe tema inegalităților sociale crescânde din Israel, a crizei locuințelor și a creșterii costului vieții în această țară de 20 de mii de kilometri pătrați, unde populația a depășit opt milioane.

Kahlon este prin origine etnică și socială apropiat unei largi pături a populației israeliene. Deși deveniți majoritari între evreii din Israel, evreii proveniți din Africa și Asia, adică din țări musulmane și numiți Sefarzi sau Mizrahim (evrei orientali) au fost întotdeauna subreprezentați în clasa politică, dominată în mod tradițional de evreii Așkenazi sau europeni.

Toți prim-miniștrii Israelului din 1948 până în prezent au fost Așkenazi, cu toții provenind din țări ale fostului Imperiu Țarist (Rusia, Ucraina, Polonia, Lituania, Belarus).

Numai doi dintre cei zece președinți (Ițhak Navon 1978–1983 și Moshe Katsav 2000-2007) pe care i-a avut până acum Israelul au fost Sefarzi/Mizrahim.

Evreii din țările musulmane au emigrat în masă, în număr de peste 800 de mii, după crearea statului Israel în 1948, ei devenind indezirabili, chiar considerați dușmani în țările lor de baștină.

Cei mai mulți au venit din Maroc (peste un sfert de milion) și Irak (peste 150 de mii, inclusiv Kurdistan), dar și din Algeria, Tunisia, Egipt, Libia, Yemen, Liban, Siria, Iran sau Turcia. Cei mai mulţi au fost nevoiţi să plece în grabă, fiind deposedați de tot avutul lor, pentru care nu au fost niciodată compensați.

Ulterior, au mai emigrat în Israel evreii din India și Etiopia, ca și cei din republicile central asiatice ale fostei URSS și au fost asimilați evreilor orientali.

Mulți dintre acești evrei trăiau de sute de ani în aceste țări (mai ales cei expulzați din Spania în 1492 și Portugalia 1497, care s-a refugiat în Imperiul Otoman)  sau uneori, în cazul celor din Irak sau Yemen, de mii de ani.

Cei care proveneau din țările arabe aveau ca limbă maternă araba și de cele mai multe ori nu erau sioniști înfocați ca evreii europeni, care trăiseră în țări creștine.

 

Defavorizaţi social

 

Deși nu au suferit persecuții pe aceeași scară și intensitate ca Așkenazii, Sefarzii au fost totuși cetățeni de categoria a doua în țările musulmane, iar existența lor a devenit extrem de dificilă, dacă nu imposibilă în aceste țări, după 1948.

Ajunși în Israel, unde a emigrat majoritatea, mai ales cei săraci sau deveniți săraci peste noapte, s-au văzut confruntați adeseori cu discriminare de către un stat condus de o elită europeană.

Israel a fost condus în perioada 1948–1977 numai de Partidul Muncii (actualmente condus de Herzog în cadrul blocului electoral Uniunea Sionistă), dar schimbarea demografică în favoarea Sefarzilor a făcut ca după 1977 viața politică să fie dominată de Likud, partidul pentru care votează în majoritate evreii orientali, cu precădere cei laici.

Cu toate acestea, în fruntea Likud s-a aflat întotdeauna un evreu Așkenaz, iar singurul lider Sefard al unuia dintre cele două mari partide a fost marocanul Amir Peretz, care a condus Partidul Muncii între 2005 și 2007.

În 1984, fostul șef rabin Sefard al Israelului (țară care are și un șef rabin Așkenaz), Ovadia Yosef, a înființat partidul SHAS, Gardienii Sefarzi ai Torei, un partid religios, care a făcut parte din majoritatea coalițiilor de guvernare din Israel în ultimi 30 de ani.

Rabinul Yosef, originar din Irak, a fost una dintre cele mai carismatice figuri politice din Israel până la moartea sa în 2013.

Venerat de sprijinitorii săi, Rabinul Yosef a decis în practică toate acțiunile politice ale SHAS. La funeraliile sale în octombrie 2013 au participat 800 de mii de persoane, considerată cea mai mare adunare de acest fel din istoria poporului evreu.

În alegerile din 17 martie, SHAS, condus de Rabinul Arie Deri (care a ispășit în 2000 o pedeapsă de închisoare pentru corupție), a obținut șapte mandate față de 11 în precedentul Parlament, dar Yahad, format de fostul lider al SHAS, Eli Yishai, nu a trecut pragul de 3,25%, risipind astfel voturile sefarde religioase. Sciziunea este un efect clar al dispariției Rabinului Ovadia Yosef.

Evreii Sefarzi au în mod clar o atitudine dură în chestiunile securitare și arată mai multă intolerață față de locuitorii arabi ai Israelului, decât Așkenazii, deși unii dintre cei mai în vârstă încă mai vorbesc araba, chiar ca limbă maternă.

Din punct de vedere social, însă, acest electorat adesori defavorizat, a sprijinit SHAS, deoarece partidul a obținut fonduri de stat pentru rețeaua proprie de școli religioase (El ha-Ma'ayan), unde copiii săraci primesc o masă caldă pe zi.

A doua zi după anunțarea rezultatului alegerilor din 17 martie, liderii Uniunii Sioniste au aruncat responsabilitatea pierderii alegerilor în care sondajele îi dădeau favoriți pe actorul Yair Garbuz, care într-un miting electoral al alianței și-a bătut joc de Sefarzii religioși, calificându-i drept "pupători de talismane și veneratori de morminte".

Sigur că Herzog și adjuncta sa din Partidul Muncii, Shelly Yakimovitch, încearcă să găsească un țap ispășitor, dar istoria pare să se repete.

În 1981, actorul Dudu Topaz s-a referit în timpul unui miting pre-electoral al Partidului Muncii la sprijinitorii Likud drept "șahșahim", adică "o târlă", referire clară la evreii orientali.

A doua zi, liderul de atunci al Likud, Menachem Begin, a ținut un discurs în care l-a demolat pe Topaz și a întors soarta alegerilor în care partidul său a obținut 48 de mandate, cu unul în plus față de Partidul Muncii.

Desigur că pe măsura trecerii anilor și nu în ultimul rând prin tot mai frecventele căsătorii mixte, diferența dintre Așkenazi și Sefarzi s-a redus, dar impresia că statul Israel este dominat de Așkenazi nu a dispărut pentru o parte a evreilor orientali.

Acum, când Netanyahu are nevoie și de Kahlon și de SHAS pentru a forma o coaliție de guvernare, revendicările de natură socială ale acestei populații tradițional defavorizate a Israelului capătă o și mai mare importanță.