Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


PNL cere alegeri anticipate, după votul Senatului în cazul Şova

Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul senatorului PSD, Dan Şova a fost respinsă de Senat. În schimb, Darius Vâlcov poate fi reţinut de procurori, a decis plenul Senatului. PNL cere alegeri anticipate.

UPDATE: Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat după votul din Senat în cazul lui Dan Şova că "PNL cere alegeri anticipate, pentru a da ţării un nou Parlament, cu o nouă legitimitate şi un restart în relaţia dintre clasa politică şi cetăţeni, echivalent celui din noiembrie 2014".

"Ceea ce s-a întâmplat astăzi este o sfidare a românilor, a justiţiei, a statului de drept. Astăzi, PSD şi Victor Ponta au orchestrat, în dispreţ total faţă de cetăţenii României, o piesă nouă, de natură procedurală, cu aceeaşi intenţie: blocarea justiţiei. E încă o lecţie prin care Victor Ponta ne arată că nu vom fi niciodată, nici noi, nici românii, egalii PSD", se precizează într-un comunicat de presă semnat de Alina Gorghiu.

PNL vrea să atace la Curtea Constituţională decizia Senatului de respingere a cererii DNA pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Dan Şova, în acest moment căutând soluţii juridice pentru a demara acest demers, au precizat pentru MEDIAFAX surse liberale.

Potrivit surselor citate, liberalii caută soluţii juridice pentru contestarea acestui vot, întrucât nu respectă articolul din Constituţie care prevede că decizia Camerei în cazul încuviinţării arestării se face cu majoritatea celor prezenţi în plen.

În cazul lui Dan Şova, au fost întrunite 79 de voturi pentru, 67 împotrivă şi cinci abţineri, pentru aprobare trebuind 85 de voturi favorabile. Alţi 17 senatori nu au fost prezenţi la vot.

În cazul lui Darius Vâlcov, cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a fost aprobată de Senat, fiind înregistrate 97 de voturi pentru. Votul a fost secret, cu bile.

Senatorul PSD le-a cerut miercuri în plen colegilor săi senatori să dea un vot pozitiv pentru cererea privind arestarea sa, adăugând că nu doreşte să fie obligat să îşi dea demisia din Senat, pentru a se pune la dispoziţia justiţiei.

"Astăzi este Buna Vestire. Primim o veste bună, Codul Fiscal şi cel de procedură fiscală vor fi aprobate în Guvern (...). De asta trebuie să ne ocupăm", a spus Darius Vâlcov.

"Solicitarea mea este să daţi un vot "da". Este o rugăminte în plus, fiind şi ziua mea, de a nu mă pune în situaţia de a-mi da demisia din funcţia de senator, pentru a veni în faţa instanţei", a mai declarat senatorul PSD.

De partea sa, Dan Şova i-a rugat în plen pe colegii senatori să-i dea posibilitatea de a se apăra ca "om liber".

"Nu o să mă plâng în faţa dumneavoastră de o realitate foarte clară, anume că de când a început acest dosar alerg să-mi demonstrez nevinovăţia, ceea ce nu este firesc şi ştiţi cu toţii foarte bine, trebuie cineva să-ţi demonstreze vinovăţia. Alerg să-mi demonstrez nevinovăţia. Mă supun şi acestui lucru nefiresc. Dar vă rog şi o spun cu demnitate, să-mi daţi posibilitatea, prin votul dumneavoastră de astăzi, respingând cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, să mă pot apăra ca om liber. Şi vă garantez că peste câţiva ani, peste doi-trei ani, când vom avea soluţia definitivă în acest dosar, veţi constata că nu aţi greşit", a spus senatorul PSD.

835