Conflictul dintre CSM și Parlament, discutat la CC în 8 aprilie

Curtea Constituţională discută în 8 aprilie cererea preşedintelui de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public şi Parlament. Klaus Iohannis a făcut cererea în legătură cu votul din Senat în cazul Dan Șova. Președintele susține că atitudinea Parlamentului în cazuri precum cel al senatorului Dan-Coman Şova face imposibilă desfășurarea procedurilor judiciare.

Solicitarea președintelui Iohannis a fost înregistrată la Curtea Constituțională în 26 martie, fiind vorba de o cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, pe de o parte și Parlamentul României, respectiv Camera Deputaților și Senatul, pe de altă parte.

Şeful statului solicită Curţii Constituţionale să constate existenţa conflictului juridic de natură constituțională ”ca urmare a omisiunii Parlamentului de a pune în acord dispozițiile legale cu Constituția în ceea ce privește majoritatea necesară adoptării hotărârilor de încuviințare a cererilor de reținere/arestare a unui deputat/senator, cu consecința blocării activității puterii judecătorești”.

În scrisoarea președintelui Klaus Iohannis trimisă Curții se arată că ”atitudinea Parlamentului în cazuri precum cel al senatorului Dan-Coman Şova a condus la un blocaj instituţional prin imposibilitatea desfășurării procedurilor judiciare și a înfăptuirii actului de justiţie”.

În documentul adresat preşedintelui CC, Augustin Zegrean, şeful statului menţionează că, în conformitate cu prevederile articolului 72 alineatul 2 din Constituție, cele două Camere ale Parlamentului au fost sesizate de ministrul Justiției, potrivit legii, cu cereri de încuviințare a reținerii și/sau arestării preventive a unor deputați și senatori în dosare ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție.

Preşedintele solicită Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între autoritatea judecătorească şi Parlament, generat de omisiunea celor două Camere ale Parlamentului de a pune de acord dispozițiile unui articol din Legea privind statutul deputaților și al senatorilor și ale unui altul din Regulamentul Senatului cu prevederile Art. 76 alin.(2) din Constituție, republicată.

”Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, noţiunea de conflict juridic de natură constituţională constă în «acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor» (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Astfel, pentru a interveni Curtea Constituţională în vederea soluţionării unui conflict apreciem că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiţii, respectiv: a) conflictul să fie între autorităţi publice; b) conflictul să fie juridic; c) conflictul să fie de natură constituţională”, se mai arată în cererea adresată CC.

În document se precizează şi faptul că, în ceea ce privește cererile de reţinere, arestare sau percheziţie a senatorilor referitor la majoritatea necesară aprobării prin hotărâre a acestora, sunt aplicabile următoarele prevederi: art. 24 alin. (4) din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, potrivit cărora Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi; art. 173 din Regulamentul Senatului, potrivit cărora Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul majorităţii membrilor săi; art. 195 alin. (8) din Regulamentul Camerei Deputaților, potrivit cărora Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor prezenți.

Parlamentarii au respins, de la începutul acestui an, trei cereri privind ridicarea imunităţii unor parlamentari, foşti miniştri. Senatul a respins, miercuri, cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive pentru senatorul PSD Dan Şova, iar pe 12 februarie a respins solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian. Camera Deputaţilor a respins, pe 11 martie, cererea de încuviinţare a urmăririi penale în cazul deputatului UDMR Laszlo Borbely.