Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Traian Băsescu: ”Nu am pierdut nici o ocazie să ridic problema R.Moldova în consiliile europene”

ase.jpg

Fostul președinte Traian Băsescu la Chișinău

"Poate nu este momentul potrivit să cutezăm a gândi la unirea dintre Republica Moldova și România, dar cu certitudine este momentul să ne gândim la alternative. Avem și soluția să mergem împreună în Uniunea Europeană”. Declarația îi aparține ex-președintelui României, Traian Băsescu și a fost făcută la Chișinău în timpul unei vizite private. Președintele R.Moldova, Nicolae Timofti i-a înmânat joi lui Traian Băsescu cea mai înaltă distincție în stat, Ordinul „Ștefan cel Mare”. Distincția a fost acordată în semn de profundă gratitudine pentru contribuţia sa deosebită la promovarea stabilităţii, securităţii şi democraţiei în regiune şi pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova”.

Președintele Nicolae Timofti spune că Traian Băsescu este un prieten al Republicii Moldova și că apreciază relația personală stabilită cu fostul președinte al României. Timofti și-a amintit de prima sa vizită efectuată la București în calitate de președinte al R.Moldova, dar și susținerea pe care a primit-o din partea lui Băsescu. ”Domnul Băsescu mi-a trimis un mesaj de încurajare și mi-a dorit succes pe perioada de mandat de președinte al Republicii Moldova”.

Ex-președintele României, Traian Băsescu a declarat după ce a fost decorat cu Ordinul ”Ștefan cel Mare” că este onorat să se afle la Chișinău„ Timp de 10 ani am fost un președinte al României care tot timpul am avut R.Moldova în suflet. Nu am pierdut nici o ocazie să ridic problema R.Moldova în consiliile europene. Este un semn de respect pe care Republica Moldova mi l-a arătat de-a lungul timpului, la care eu nu pot decât să răspund cu respect și dragoste pentru Republica Moldova”, a menționat Traian Băsescu.

„Zilele trecute am sărbătorit 97 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Astăzi suntem două state independente, dar noi nu am stabilit acest lucru niciodată, ci a fost hotărât de doi criminali – Stalin și Hitler și consfințit de Molotov și Ribbentrop. Oare cât timp vom continua să trăim cum au decis Stalin și Hitler?
Ținând cont de agresivitatea Rusiei din ultimii 2 ani, poate cel mai bun lucru pentru românii de pe cele două maluri ale Prutului este să fie împreună, uniți? Este o întrebare pe care trebuie să ne-o punem. Poate nu este momentul potrivit să cutezăm a gândi la unirea dintre cele două țări. Dar cu certitudine este momentul să ne gândim la alternative. Avem și soluția să mergem împreună în Uniunea Europeană. Trebuie să ne gândim care este soluția cea mai bună pentru garantarea propriei noastre securități, luând în considerare evoluțiile din regiunea Mării Negre, care a devenit în ultimul timp una dintre zonele cele mai tensionate din lume”
, susține fostul șef al statului român.

În contextul obținerii cetățeniei R.Moldova, Traian Băsescu a ținut să precizeze că ulterior va veni cu o solicitare în acest sens. „Anterior am declarat că în prima vizită efectuată la Chișinău, în calitate de fost președinte, voi solicita să primesc cetățenia Republicii Moldova. Nu am făcut-o fiindcă situația politică nu este propice pentru așa ceva. Voi veni ulterior cu solicitarea de a deveni cetățean al Republicii Moldova”, a menționat Băsescu.

Totodată, președintele Nicolae Timofti a subliniat că Traian Băsescu ar putea primi cetățenia R.Moldova, ținând cont de meritele sale ”pentru consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și România”.

În cea de-a doua zi a vizitei în R.Moldova, Traian Băsescu, împreună cu Nicolae Timofti vor merge în nordul țării, să vadă biserica maramureşeană "Sfinţii Martiri Brîncoveni" dăruită de România și Cetatea Soroca. Băsescu a precizat ca pozițiile pe care le exprimă în aceasta vizita privată, nu angajează România.

În 2005, când a devenit președinte al României, prima sa vizită a efectuat-o în R.Moldova. Acum, în calitate de fost șef al statului român, la fel vine la Chișinău, în prima sa vizită.

 
Corespondenta RFI Valeria Vițu despre vizita la Chișinău a fostului președinte Traian Băsescu