Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Oferta Kievului pentru rebeli: autonomie restrânsă. Insurgenţii spun că vor independenţa

porosenko.jpg

Sursa foto : Reuters.

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a anunţat că nu se opune organizării unor referendumuri pe tema autonomiei în regiunile estice afectate de conflictul separatist, aşa cum au cerut în repetate rânduri rebelii. Acum însă, aceştia nu mai cred în promisiunile liderului prooccidental de la Kiev şi spun că nici nu mai doresc doar autonomie, ci chiar independenţă.

Rebelii proruşi au solicitat de la începutul conflictului din bazinul Donbas organizarea unor referendumuri proautonomie, însă revendicările le-au fost respinse sub diferite pretexte. Acum, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a declarat că nu s-ar opune modificării Constituţiei astfel încât pe viitor să fie permisă organizarea de referendumuri. "Sunt pregătit să lansez un referendum privind atribuţiile de guvernare la nivel regional dacă membrii comisiei de modificare a legii fundamentale vor considera necesară această consultare", a spus Poroşenko. El a avertizat însă că în eventualitatea descentralizării, domenii precum Apărarea, Securitatea sau Politica Externă vor rămâne sub controlul puterii centrale de la Kiev. De asemenea, Poroşenko a criticat dur ideea federalizării. "De ce stărui asupra ideii federalizării? Pentru că este ca o infecţie, ca o armă biologică, impusă Ucrainei din afară. Bacilii ei încearcă să lovească Ucraina şi să ne distrugă unitatea. Sunt sigur că nu vom permite acest lucru", a subliniat şeful statului ucrainean. De partea lor, insurgenţii proruşi consideră că gestul preşedintelui nu are nicio valoare, explicând că nu mai vor autonomie, ci independenţă.