Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


A fost anunțat noul șef al DIICOT

Daniel Constantin Horodniceanu, şeful DIICOT Iaşi, este propus de ministrul justiției pentru a ocupa postul de procuror şef al DIICOT. Recomandarea a fost trimisă deja Consiliului Superior al Magistraturii.

Ministerul Justiției anunță că în momentul în care a fost ales Horodniceanu, s-a ţinut cont de faptul că are o vechime de 16 ani în funcţia de procuror, iar şase ani a ocupat funcţii de conducere.

De asemenea, experienţa managerială anterioară a fost un criteriu important în alegerea sa, Horodniceanu ocupând funcţia de procuror-șef al DIICOT Iași, în perioada iunie 2006 - iunie 2009, respectiv în perioada iunie 2012 - 2015.

Daniel Constantin Horodniceanu este unul dintre cei mai cunoscuți procurori ieșeni, DIICOT Iaşi remarcându-se, sub conducerea sa, prin numărul foarte mare de arestări și percheziții care au dus la destructurarea unor rețele de contrabandă de tutun de la granița României cu Republica Moldova.

Procurorul Daniel Horodniceanu este formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii în probleme de etică și deontologie profesională a magistratului, formator în domeniul ascultării copilului în cadrul procedurilor judiciare, precum și în domeniul protecției victimelor infracțiunilor de violență și trafic de persoane.

Potrivit Ministerului Justiției, el a participat la numeroase forme de pregătire profesională organizate în țară și în străinătate. Horodniceanu a absolvit cursuri postuniversitare în domeniul dreptului penal, al eticii și deontologiei profesionale a magistraților, protecției victimelor infracțiunilor de violență și trafic de persoane, infracționalității informatice, consolidării capacității sistemului judiciar din România de a face față noilor provocări legislative și instituționale. El este autor al unor articole de specialitate juridică.

Horodniceanu, care în acest an va împlini 41 de ani, și-a început activitatea profesională în anul 1998, pe postul de consilier juridic la Consiliul Județean Iași, unde a stat din august până în decembrie, din luna ianuarie a anului următor intrând pe postul de procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni. Acesta a stat aproape un an și jumătate la Fălticeani, trecând apoi prin posturi similare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani și la Iași.

În noiembrie 2005, a devenit procuror al DIICOT - Biroul Teritorial Iași, fiind numit șef al acestei instituţii în 2006, pentru trei ani, până în 2009. Atunci, a revenit timp de trei ani pe postul de procuror al Serviciul Teritorial Iași al DIICOT, iar din 2012 conduce din nou acest serviciu ca procuror-șef.

În toți anii de activitate la Ministerul Public, în evaluările periodice, acesta a obținut calificativul de ”foarte bine”.

Funcţia de procuror-şef al DIICOT a rămas vacantă după ce Alina Bica a fost arestată în dosarul de corupţie privind retrocedarea ilegală a unui teren supraevaluat cu peste 60 de milioane de euro.