Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dăianu despre Dinu Patriciu: A fost un om de afaceri de o anvergură neobişnuită, i-am preţuit îndrăzneala

Fostul ministru de Finanţe, Daniel Dăianu, se declară "marcat" de moartea omului de afaceri Dinu Patriciu. El spune la RFI că a copilărit împreună cu acesta şi precizează că deşi nu i-a împărtăşit viziunea economică, i-a preţuit îndrăzneala. Dăianu crede că în Dinu Patriciu "au coabitat două fiinţe", omul de afaceri şi omul politic. Fostul ministru mai afirmă că Patriciu "avea un cuvânt foarte greu de spus" în politică.

Daniel Dăianu se declară impresionat de moartea lui Dinu Patriciu: "Am fost impresionat, chiar marcat, sunt foarte trist. Eu poate că sunt mai subiectiv ca alte persoane, întrucât îl cunosc pe Dinu Patriciu de foarte mult timp. Copii fiind, am făcut sport împreună, am jucat baschet la echipa liceului. I-am preţuit talentul ca arhitect. Şi după 1989, când a intrat în viaţa publică, fie ca politician, dar şi ca o figură proeminentă a mediului de afaceri, i-am preţuit îndrăzneala. Uneori nu am fost de acord cu el. În ceea ce priveşte viziunea economică, era un liberal convins în accepţia europeană, eu fiind şi adeptul prezenţei unui sector public semnificativ în economie, dar ne-am respectat punctele de vedere, chiar dacă nu erau similare".

Daniel Dăianu îl descrie pe omul politic Dinu Patriciu: "I-am apreciat totodată vigoarea, vivacitatea cu care s-a manifestat în spaţiul politic. A făcut parte dintr-o echipă liberală care a încercat chiar modernizarea partidului, alături de el, Tăriceanu, Chiliman şi alţii, ei au reprezentat o aripă tânără, care a adus un suflu nou într-un partid care era condus de seniori, de cei care au trecut atât cât au putut prin perioada de dinainte de 1989, încercând să menţină vii tezele liberale, unii din străinătate, alţii aici, în România".

În opinia lui Dăianu, "Patriciu a fost şi un mare om de afaceri, în sensul anvergurii business-ului pe care l-a avut, nu comentez acum cât a reuşit şi nu comentez neapărat metodele mai mult sau mai puţin ortodoxe, dar într-o perioadă de tranziţie s-au făcut banii în diverse feluri. El a fost totuşi un întreprinzător de anvergură, care a încercat să introducă în business-ul său metode de management moderne (...). El era un om de afaceri de o anvergură neobişnuită pentru România. Se şi spunea că el îmbină ceea ce este hai să spunem mioritic, cu ceea ce caracterizează un om de afaceri în spaţiul european, chiar peste Ocean, uneori lipsit complet de scrupule, dar aceasta este lumea afacerilor, ea nu este una agreabilă".

"Eu cred că el a avut de ales la un moment dat între a face politică mare şi a face business pe scară largă. Au coabitat două fiinţe în Dinu Patriciu şi a ales afacerile. Dacă ar fi făcut cealaltă alegere, eu cred că ar fi fost un lider de partid foarte puternic, autoritar, îi domina pe ceilalţi (...). Avea un cuvânt foarte greu de spus", spune Dăianu.

Dinu Patriciu (64 de ani) a murit la Londra, el suferind de mai mulţi ani de cancer. Omul de afaceri urma un tratament în Capitala Marii Britanii. Dinu Patriciu a fost supus în iarna anului 2012 unui transplant de ficat.

 
Daniel Dăianu, intervievat de Cosmin Ruscior, despre moartea lui Dinu Patriciu
 
Pe aceeasi tema: